Preşedintele Consiliului de Administraţie BMW AG susține că axarea doar pe autoturisme electrice poate fi problematică. Mașinile cu motoare convenționale trebuie produse în continuare

Bogdan Bârliga 18.04.2022, 16:30
Preşedintele Consiliului de Administraţie BMW AG susține că axarea doar pe autoturisme electrice poate fi problematică. Mașinile cu motoare convenționale trebuie produse în continuare

Preşedintele Consiliului de Administraţie BMW AG, Oliver Zipse, a afirmat în cadrul unui eveniment desfășurat la New York că axarea doar pe fabricarea mașinilor electrice ar putea fi o strategie greșită pe termen lung.

Costurile tot mai mari ale materiilor prime și o piață relativ mică pentru autoturismele electrice sunt principalii factori ce trebuie analizați cu atenție.

Mașinile cu motoare termice trebuie produse în continuare

Preşedintele Consiliului de Administraţie BMW AG, Oliver Zipse, a spus că la acest moment companiile trebuie să aibă grijă să nu devină prea dependente de câteva țări, concentrându-se doar pe vehiculele electrice, adăugând că există încă o piață pentru mașinile cu motor cu combustie, se arată într-un material publicat de reuters.com.

„Când te uiți la noile tehnologii și la accelerarea electrificării trebuie să fim atenți pentru că, în același timp, crește dependența de foarte puține țări”, a spus Zipse la o masă rotundă la New York, subliniind faptul că furnizarea de materii prime pentru baterii era controlată în principal de China.

Avertisment pentru ceilalți producători

Șeful BMW AG și-a exprimat de mai multe ori dezacordul privind interdicțiile totale asupra vânzărilor de mașini cu motoare cu ardere. Producătorii auto se confruntă cu o presiunie tot mai mare din partea autorităților de reglementare asupra industriei auto pentru a reduce emisiile de carbon și impactul asupra mediului.

„Dacă cineva nu poate cumpăra un vehicul electric dintr-un motiv oarecare, dar are nevoie de o mașină, i-ați propune mai degrabă să-și conducă vechea mașină pentru totdeauna? Dacă nu mai vindeți motoare cu ardere, altcineva o va face”, a spus Zipse.

Oferirea de mașini cu motor cu combustie mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil a fost esențială atât din perspectiva profitului, cât și din perspectiva mediului, a argumentat Zipse, subliniind lacunele în infrastructura de încărcare și prețul ridicat al vehiculelor electrice.

Criza generată de lipsa semiconductorilor va continua până în 2023

Deși BMW a avut un început de an bun în ceea ce privește vânzările reprezentații grupului german se așteaptă ca perioada dificilă cauzată de lipsa componentelor să dureze cel puțin încă doi ani.

Preşedintele Consiliului de Administraţie BMW AG, Oliver Zipse, declara săptămâna trecută că industria auto este încă în plină criză și poate de anul viitor lucrurile vor reveni la normal.

“Suntem încă în apogeul deficitului de cipuri. Mă aştept să începem să vedem îmbunătăţiri cel târziu anul viitor, dar va trebui totuşi să ne confruntăm cu o penurie fundamentală în 2023” a afirmat Oliver Zipse.

Urmăriți Impact.ro și pe
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...