Un preot din București a fost surprins cum, vreme de mai mulți ani, a luat banii din cutia milei. Mai mult, acesta modifica chitanțele pentru a rămâne cu sume importante în buzunar. Prin ce metodă ingenioasă reușea să sustragă banii din cutie, fără ca nimeni să își dea seama. Ar fi vorba despre 27.500 lei.
Părintele Viorel Olaru slujește la biserica Sf. Proroc Daniel din Berceni, Sectorul 4, ridicată de preotul Benone Popoiag după ce fiul său, care era teolog, a murit într-un accident. Acesta a venit să slujească aici în anul 2018.
Cum orice lăcaș de cult are cutia milei, nici din biserica la care preotul Viorel Olaru slujea nu lipsea. Așa se face că, slujitorului Domnului i-a făcut cu ochiul cutiile în care enoriașii puneau bani, și a găsit un mod ingenios de a le goli, fără ca cineva să își dea seama de faptele sale.
Deși în aceste cutii se strângeau bani pentru persoanele sărace, preotul Olaru a reușit să scadă substanțial sumele care erau menite să îi ajute pe cei în nevoie.

Potrivit imaginilor obținute de Libertatea, care citează surse de la parohia din Berceni, preotul Viorel Olaru scotea banii din cele trei cutii ale milei din biserică, seara, atunci când nu mai avea cine să îl vadă. Camerele video l-au surprins, însă, cum lua pe rând cutiile și le golea cu ajutorul unui umeraș de sârmă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Cum lipsa banilor a fost observată cu mai mult timp în urmă, angajații bisericii au decis să se uite pe camerele de supraveghere dinăuntru lăcașului de cult. Și așa au descoperit că cel care făcea ca banii să dispară era chiar preotul. Numai că el nu s-a mulțumit doar cu acești bani, ci a inventat un sistem prin care să păcălească enoriașii.

Practic, preotul tăia chitanțe, dar reușea să păstreze și sume de câte 300-400 lei. Cum? Chitanțele pe care le scria erau duble: una cu o sumă mai mare era înaintată credincioșilor, iar cealaltă chitanță, cu suma reală, era dată către pentru contabilitate. Așadar, pe chitanța dată oamenilor era trecută o sumă de 350 sau 450 lei, în timp ce pe cealaltă apărea suma de 50 lei.
După ce în ultimii ani au fost înaintate tot mai multe plângeri pe numele său, la Biserica Sf Proroc Daniel din Berceni a venit un audit bisericesc. La începutul lui 2022, lui Viorel Olaru i-a fost imputată suma de 27.500 lei. O parte din ea, 16.040 lei, a fost deja plătită, urmând ca restul de 11.460 lei să îi achite în rate de câte 200 lei pe lună.