În scurt timp, Corpul de control urmează să identifice adevăratele cauze care au dus la blocarea conturilor companiei Blue Air, după cum a anunțat, în cursul zilei de azi, premierul Nicolae Ciucă. Astfel că urmează să fie continuat controlul astfel încât să poată fi identificate toate cauzele care au provocat această situaţie tragică pentru mulți cetățeni.
În momentul în care a fost întrebat dacă există posibilitatea ca toate conturile Blue Air să fi fost blocate fără drept legal, premierul a declarat că sunt astfel de suspiciuni, tocmai de aceea Corpul de control urmează să identifice care au fost adevăratele cauze.
„Aşa cum am spus şi exact cum am menţionat încă de la început, pe de o parte ne asigurăm că cetăţenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului atunci când se găsesc în faţa unor astfel de situaţii, iar pe de altă parte, cei care au greşit trebuie să plătească pentru că ceea ce au făcut”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
Se pare că acest Corp de control a fost trimis la Ministerul Mediului cu scopul de a verifica modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a blocat conturile de concordat la Blue Air, au precizat, joi, surse guvernamentale.
În plus, Agenţia Fondului pentru Mediu nu ar fi trebuit să blocheze aceste conturi, iar ministrul Mediului a explicat că decizia a fost luată de un funcţionar.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Ministrul nu a ştiut de această decizie a AFM de blocare a conturilor. Cei de la AFM trimiseseră de mai multe ori somaţie de plată, dar de la Blue Air nu au răspuns şi aşa au considerat ei de cuviinţă”, au arătat sursele guvernamentale.
La data de 6 septembrie, Blue Air a anunțat că suspendă până pe 12 septembrie toate cursele programate să plece de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, lucru care punea compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
Însă la data de 7 septembrie s-a anunțat suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, astfel că operatorul aerian low-cost a spus că va relua zborurile abia din data de 10 octombrie.
Ieri, pe 15 septembrie, compania aeriană a anunțat toți clienții care aveau bilete la zboruri programate după 10 octombrie că acestea au fost anulate, fiind pentru a treia oară consecutiv în această lună când Blue Air anulează mai multe zboruri.
„Regretăm să vă informăm că, din motive operaționale, zborul dvs. 0B1124, de la Bruxelles la Bucuresti, pe 2022-10-23, ora de plecare 21:50 a fost anulat. Dorim să vă oferim următoarele opțiuni:
1. Va puteti modifica gratuit data zborului pentru ca noul zbor să corespundă nevoilor dvs
2. Va puteti anula rezervarea și să solicitați rambursarea biletului în portofelul electronic, cu un bonus de 25% din valoarea rambursabilă*
*Bonusul de 25% va fi disponibil în contul dvs în maxim 10 zile de la încărcarea sumei în portofelul electronic.
3. Va puteti anula rezervarea și să solicitați rambursarea biletului prin aceeași modalitate de plată”, este mesajul transmis de Blue Air pasagerilor care și-au achiziționat bilete valabile după data de 10 octombrie 2022.