Premierul francez Jean Castex și-a prezentat demisia. Cine i-ar putea lua locul

Mihnea Tălău 16.05.2022, 18:28
Premierul francez Jean Castex și-a prezentat demisia. Cine i-ar putea lua locul

Jean Castex, al doilea prim-ministru al lui Emmanuel Macron, i-a înmânat luni după amiază, președintelui demisia sa, alături de cea a guvernului său, lăsând deschise speculațiile cum că o femeie îl va înlocui înainte de alegerile legislative din iunie.

Premierul pleacă „fără remușcări sau regrete”

„Este o nouă eră care se deschide”, a declarat duminică Jean Castex. Autoproclamatul „prim-ministru al intendenței” a declarat că pleacă „fără remușcări sau regrete” după 20 de luni la Matignon, scrie France24.

Macron, care trebuie să transmită un semnal că a auzit frustrările alegătorilor exprimate prin prezența scăzută la vot și prin sprijinul mare pentru extrema dreaptă și extrema stângă radicală, a declarat că este în căutarea unei persoane cu acreditări ecologice și de politică socială ca prim-ministru.

Aliații săi au spus că cel mai probabil va numi o femeie, care ar fi prima de la Edith Cresson care a ocupat pentru scurt timp funcția de vârf în timpul președinției liderului socialist Francois Mitterrand la începutul anilor 1990.

Ajutor pentru Kiev. Emmanuel Macron a dezvaluit ce arme a trimis Franta in Ucraina

Cine va fi succesorul

Actualul ministru al Muncii, Elisabeth Borne, este foarte probabil să obțină postul.

Un astfel de profil ar putea contribui la contracararea provocării lansate de veteranul de stânga dură Jean-Luc Melenchon, care a ajuns pe un puternic loc trei în alegerile prezidențiale, ceea ce i-a permis să adune o coaliție largă a partidelor de stânga din Franța în scrutinul parlamentar din 12-19 iunie.

După realegerea sa în aprilie, Emmanuel Macron, a declarat că noua sa echipă guvernamentală ar trebui să fie mai „concentrată”, cu mai puțini miniștri.

Toți ochii sunt acum ațintiți asupra șefului statului, Emmanuel Macron, care l-a primit luni, 16 mai, la prânz pe președintele Consiliului European, Charles Michel. În urmă cu o săptămână, la Berlin, el ne-a asigurat că știe deja numele viitorului său prim-ministru, despre care a spus că ar trebui să aibă un profil „social”, „ecologic” și „productiv”.

Urmăriți Impact.ro și pe