Premieră la Palatul Buckingham! Decizia Reginei Elisabeta a II-a schimbă total lucrurile. Moment istoric

Iancu Andreea 26.08.2020, 08:49
Premieră la Palatul Buckingham! Decizia Reginei Elisabeta a II-a schimbă total lucrurile. Moment istoric

Regatul britanic se află într-o situație nemaiîntâlnită. Regina Elisabeta a II-a a luat o decizie istorică, pe care suverana nu și-ar fi dorit să o trăiască. Aparițiile sale de la Palatul Buckingham sunt astfel afectate.

Ce se întâmplă cu Regina Elisabeta a II-a

Suverana a petrecut vacanța obișnuită la reședința de vară din Balmoral și ar fi trebuit să revină în mod normal la Palatul Buckingham. Întoarcerea reginei ar fi fost programată pentru începutul lunii octombrie, după ce a locuit la castelul Balmoral din Scoția. Totuși, Domnia Sa nu va urma același protocol anul acesta.

Elisabeta a II-a a Marii Britanii va merge direct la Castelul Windsor, unde va fi nevoită să stea pe o perioadă nedeterminată. Astfel, suverana nu se va mai întoarce deocamdată la Palatul Buckingham. Totuși, atunci când statutul său o va cere, regina va putea călătorii pentru a-și îndeplini îndatoririle regale. Însă, vor fi luate toate măsurile pentru siguranța sa. Iar acest lucru vine în contextul în care, la cei 94 de ani, regina se află în categoria de risc pentru infectarea cu noul coronavirus.

Castelul Windsor, noua reședință a Reginei Elisabeta a II-a
Castelul Windsor, noua reședință a Reginei Elisabeta a II-a

Cine îi va lua locul, deocamdată, la Buckingham

Vorbim în primul rând despre o decizie istorică în privința reginei, care nu a mai absentat niciodată atât de mult, în toată perioada de 68 de ani a domniei sale. Pe de altă parte, sănătatea Reginei Elisabeta a II-a este foarte importantă. Astfel, ea va lipsi și de la unele evenimente publice până când situația se va ameliora în privința pandemiei.

Cu toate acestea, suverana nu va lipsi din viețile oamenilor. Ea va putea fi urmărită prin intermediul transmisiilor TV și al înregistrărilor online. Din păcate, acest lucru o afectează, simțind totuși lipsa contactului cu oamenii care o apreciază.

Pe de altă parte, este foarte posibil ca cel care îi va ține locul la evenimentele publice să fie Prințul William. Moștenitorul de drept, Prințul Charles, se află și el în categoria vulnerabilă în fața noii boli, având 71 de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...