Premieră în fotbalul internațional! S-a întâmplat la un meci din Portugalia, acolo unde arbitrul a decis, pentru prima dată în istoria acestui sport, să arate cartonașul alb. De ce a luat această decizie, ce semnifică el. A stârnit un val imens de reacții în toată lumea.
De la Cupa Mondială FIFA din 1970, fanii fotbalului s-au obișnuit ca arbitrul să poată acorda cartonașe galbene și roșii doar jucătorilor care au comis o infracțiune. Cu toate acestea, oficialii au acum o altă armă în arsenalul lor, cartonașul alb.
Iar acesta a fost și folosit, pentru prima dată în istorie. S-a întâmplat în Portugalia, în timpul meciului de fotbal feminin dintre Benfica și Sporting Lisabona, de sâmbătă, 21 ianuarie 2023.
Ridicarea sa a avut loc în timp ce Benfica conducea cu 3-0 împotriva rivalelor din oraș și a fost necesară atunci când personalul medical de la ambele echipe a intrat pe teren pentru a asista un fan căruia i s-a făcut rău. Femeia în cauză s-a plâns că se simțea rău în prima parte a meciului, motiv pentru care taberele medicale s-au unit pentru a încerca să o ajute.
În urma acestei acțiuni, arbitrul a acordat un cartonaș alb ambelor echipe, în semn de recunoaștere a spiritului sportiv al acestora. Acordarea cartonașului a fost aclamată și aplaudată de publicul spectator de pe Estadio da Luz.
După cum relatează JOE, acesta este menit să arate recunoașterea cluburilor pentru actele de fair-play din timpul unui meci, în încercarea de a „îmbunătăți valoarea etică în acest sport”.
Cartonașul alb a fost introdus în Portugalia alături de multe inițiative ale FIFA din ultima vreme. Organismul internațional de conducere a fotbalului a introdus, de asemenea, înlocuitori pentru contuzii în joc, precum și timpi de întrerupere mai lungi, care a fost cel mai notabil în timpul meciurilor din faza grupelor la Cupa Mondială 2022 din Qatar.
„Arbitrul arată cartonașul alb în meciul Benfica – Sporting, pentru a-și arăta recunoștința pentru staff-ul medical. Benfica avea 3-0 în minutul 44, când ambele staff-uri medicale au fugit pentru a-i acorda primul ajutor unui fan care leșinase în tribune.
Când totul s-a încheiat cu bine, arbitrul Catarina Campos le-a arătat cartonașul alb medicilor celor două echipe și a fost aplaudată de fanii aflați în tribune pe Estadio da Luz. Inițiativa face parte din Planul Național pentru Etică în Sport și a fost îmbrățișată și de Federația Portugheză de Fotbal.”, au scris cei de la ESPN.
Citește și: Arbitru suspendat pe viață după un meci în Serbia. Motivul uluitor al măsurii
„Un arbitru portughez a scris istorie în weekend: a arătat cartonașul alb în timpul meciului feminin din Cupă, dintre Benfica și Sporting. La un moment dat, la 3-0 pentru Benfica, unei persoane i s-a făcut rău.
Staff-urile medicale ale celor două echipe au intervenit rapid pentru a oferi primul ajutor, iar centralul le-a arătat ambelor echipe cartonașul alb. Momentul a fost aplaudat de fanii prezenți pe Estadio da Luz. Benfica a câștigat, în cele din urmă, cu 5-0.”, a transmis și Sports Illustrated.