EXCLUSIV. Prefectul Capitalei a explicat ce se întâmplă cu restricţia de la ora 23:00 în Bucureşti. Tot ce trebuie să ştii despre noile reguli

Alexandru Catalan / 25.01.2021, 12:37
EXCLUSIV. Prefectul Capitalei a explicat ce se întâmplă cu restricţia de la ora 23:00 în Bucureşti. Tot ce trebuie să ştii despre noile reguli

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, spune că va acorda o mare atenţie respectării măsurilor în baza cărora Comitetul Municipal al Situaţiilor de Urgenţă a decis redeschiderea de luni, 25 ianuarie, a restaurantelor, barurilor, cinematografelor, teatrelor şi sălilor de jocuri la 30% din capacitatea acestora.

“Lumea trebuie să înţeleagă că decizia noastră vine în conformitate cu legea. Există prevederile şi anexele Hotărârilor de Guvern prin care a fost promulgată starea de alertă în România care stipulează clar condiţiile şi criteriile în baza cărora se pot lua la nivel local măsuri în funcţie de pragul de infectare al populaţiei. Ca atare, Bucureştiul înregistrând o scădere sub trei la mie, suntem obligaţi prin lege să luăm anumite decizii. După cum, dacă va fi cazul şi în viitor vom reveni la alte praguri, pe care nu ni le dorim, vom aplica iar legea”, a declarat pentru impact.ro Traian Berbeceanu.

”Am cerut colaborarea forţelor de poliţie, atât cele naţionale, cât şi locale, pentru respectarea măsurilor de protecție”

El a adăugat, pentru impact.ro, că “va trata cu o grijă specială” redeschiderea restaurantelor, barurilor, cinematografelor, teatrelor şi sălilor de jocuri,  cerându-le tuturor, patronat, angajaţi şi clienţi, respectarea cu sfinţenie a măsurilor de protecţie decise: ”Am cerut și colaborarea forţelor de poliţie, atât cele naţionale, cât şi locale”.  

Pe de altă parte, Berbeceanu mai spune că decizia Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nu poate modifica decizii ale Executivului, ca atare tot ce se reschide de luni va funcţiona strict între orele 6.00 şi 21.00, întrucât până pe 12 februarie există în vigoare decizia guvernamentală privind interdicţia circulaţiei între orele 23.00 şi 5.00, cu excepţia cazurilor deja cunoscute. Singura excepţie se referă la restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, strict în intervalul orar 6.00 – 23.00.

Prefectul Capitalei a luat masuri drastice, dupa redeschiderea localurilor Am cerut si colaborarea fortelor de politie, pentru respectarea masurilor
Traian Berbeceanu

Traian Berbeceanu, despre ministrul Sănătății: ”Am discutat cu ministrul Vlad Voiculescu pe acest subiect, fiindcă lumea nu trebuie să înţeleagă altceva decât că este vorba despre lege, iar nu despre mai ştiu eu ce contre între oficiali”

Întrebat cum comentează gestul ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care a trimis vinerea trecută Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă o scrisoare prin care cerea să nu se treacă la relaxarea anumitor măsuri de combatere a actualei pandemii, Traian Berbeceanu a declarat că a vorbit personal cu ministrul pe tema asta.

“Nu aveam cum să luăm o altă decizie, fără a fi încălcat legea. Am discutat telefonic cu ministrul Vlad Voiculescu pe acest subiect, fiindcă lumea nu trebuie să înţeleagă altceva decât că este vorba despre lege, iar nu despre mai ştiu eu ce contre între oficiali. Nici vorbă despre aşa ceva. Ne respectăm munca şi deciziile fiecăruia! Şi eu sunt la fel de îngrijorat ca şi alţii legat de ce se întâmplă, inclusiv în povestea cazurilor cu bucureştenii infectaţi cu noua tulpină de COVID descoperită în Marea Britanie şi care a ajuns şi la noi. Iată de ce le cer tuturor atenţie şi respectarea măsurilor pe care le ştim deja cu toţii!”, a adăugat prefectul.

”Am trecut deja prin această boală îmi voi aştepta liniştit rândul la vaccinare, atunci când va fi cazul”

Traian Berbeceanu a mai precizat şi că se va vaccina în momentul în care angajaţii Instituţiei Prefectului vor fi programaţi pentru acest lucru: “Am precizat mereu că voi face acest lucru şi chiar dacă am trecut deja prin această boală îmi voi aştepta liniştit rândul la vaccinare, atunci când va fi cazul”.

Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis vineri, 22 ianuarie, că  în baza prevederilor Legii nr 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere rata de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile la nivelul Municipiului București de 2,52/1.000 de locuitori,  Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a hotărât, în anumite condiţii, instituirea relaxarea anumitor măsuri în domeniul HORECA, precum și în domeniul cultural, divertisment și recreativ începând cu data de 25.01.2021, ora 00.00, cu condiția menținerii ratei de incidență sub 3 la 1000 de locuitori.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI