Doar pentru că suntem limitați în alegerile culinare în perioadele de post nu înseamnă că nu ne putem răsfăța cu un desert delicios. Încearcă rețeta de prăjitură de post cu gem. Este ieftină și simplu de preparat, perfectă pentru cei care nu au dezlegat încă tainele bucătăriei.
Prăjiturile și torturile, în general, nu sunt deloc simplu de pregătit, ceea ce înseamnă că cei care sunt mai puțin pricepuți în bucătărie nu au curajul prea des să le încerce. Există, totuși, și rețete simple, cu care este greu de dat greș. Una dintre ele poate fi savurată și de persoanele care adoptă o dietă vegană sau de cele care postesc înainte de marile sărbători din calendarul creștin ortodox.
Rețeta de prăjitură de post cu gem de mai jos nu conține nici lactate, nici ouă, este ieftină și foarte simplu de făcut.
Pentru glazură, este nevoie de:
Primul pas este setarea cuptorului la o temperatură de 180 de grade. Până se încălzește, se ia o tavă de 23/32 de centimetri, ce se tapetează fie cu ulei și făină, hârtie de copt sau, dacă este o formă de silicon, se poate lăsa așa cum este, scrie lecturisiarome.ro. Într-un bol, se amestecă uleiul, apa minerală, zahărul, zahărul vanilinat și esența de vanilie și se mixează până se topește tot zahărul. Separat, se amestecă făina, praful de copt și cele două linguri de cacao, care, apoi, se adaugă în prima compoziție. După ce se omogenizează, se pun și gemul, nuca tăiată mărunt, fructele uscate (dacă se folosesc) și se amestecă în continuare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Forma finală a compoziției ar trebui să fie precum cea a unui chec. Se așează în vasul de copt și se lasă în cuptorul preîncălzit timp de 40-45 de minute. În momentul în care aluatul începe să se desprindă de pe marginile vasului, înseamnă că prăjitura este gata. După ce se scoate din cuptor, se lasă câteva minute bune să se răcească, înainte să fie tăiată în formele în care doriți să o serviți.
Glazura se prepară și ea fără prea mare efort sau bătăi de cap, folosind bucăți de ciocolată neagră, o lingură de apă și o lingură de unt de cocos. Cele trei ingrediente se pun într-un vas, la baie de aburi, și se amestecă până se obține o compoziție omogenă. Apoi, cu ajutorul unei linguri, se toarnă peste aluat. Dacă nu vreți să folosiți glazură, prăjitură de post cu gem poate fi ornată și cu un strat subțire de zahăr pudră.