Povești nebănuite despre morile din Târgoviștea secolului al XV-lea. Reprezentau una dintre principalele activități economice

Daniela Alexandru 01.10.2021, 11:26
Povești nebănuite despre morile din Târgoviștea secolului al XV-lea. Reprezentau una dintre principalele activități economice

Pentru că Târgoviștea se află la mijlocul drumului între deal și câmpie, aici era un loc prielnic pentru prelucrarea grâului de la principalele mori din zona noastră. În Târgoviște mori au existat încă din secolul al XV-lea, fiind grupate în mare parte în zona care a rămas cunoscută drept Iazul Morilor. Acestea se aflau în proprietatea mănăstirilor, dar și a boierilor sau orășenilor și asigurau făina pentru întreaga populație.

Morile din Târgoviștea secolului al XV-lea

Dezvoltarea economică a orașului Târgoviște a fost inflențată de locul rămas cunoscut până în ziua de azi ca Iazul Morilor.

Pe vremea începuturilor orașului se vor fi înjghebat iazuri mici derivate din apele Ialomiței pentru fiecare moară (…) odată cu creșterea populației și întinderea orașului în lungul râului s-au înmulțit și morile așa încât era necesară organizarea unui iaz comun și mare, spune Radu Gioglovan în cartea Iazuri și mori la Târgoviște.

Iazul Morilor s-a aflat în strânsă legătură cu lucrările de fortificare ale Curții Domnești și parte integrantă a inițiativelor domnești de la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea. Construcția iazului a fost un efort al întregii populații de la acea vreme, domnitorul de atunci neacordând nicio scutire nimănui de această obligație.

Numai în felul acesta se poate înțelege porunca domnească de a lucra la moară întreaga populație a orașului, chiar și casele închinate mănăstirilor scutite de obicei.

Morile se aflau în proprietatea mănăstirilor, dar și a boierilor sau orășenilor și asigurau făina pentru întreaga populație. De exemplu, moara mănăstirii Viforâta era situată în partea de sus a orașului „întrucât îi arsese roțile, mănăstirea a refăcut în grabă morile așezându-le ceva mai sus ca înainte, înecând vadul morii lui Pascale vornicul.”

Morile stăpânite de marea boierime erau mai puține și au ajuns cu timpul în proprietatea mănăstirilor.
În noimebrie 1833 un recensământ de Ocârmuirea județului înregistra la Târgoviște 14 mori.

Urmăriți Impact.ro și pe