Hermann Oberth, savantul român cu origini săseşti, a contribuit la crearea celebrei rachete V-2 împreună cu cel căruia i-a fost mentor, Wernher von Braun. Tot împreună cu inginerul neamţ, Oberth a ajuns la NASA, unde au colaborat la programele americane spaţiale, printre care Misiunea Apollo 11. Hermann Oberth avea să fie recunoscut, peste ani, drept unul dintre părinţii fondatori ai rachetei şi astronauticii, în onoarea căruia a fost denumit un crater de pe Lună.
Hermann Julius Oberth, cel ce avea să devină unul dintre pionierii de seamă ai astronauticii, s-a născut pe 25 iunie 1894, la Sibiu, într-o familie de saşi. Tatăl său, Julius Oberth, era un ilustru medic chirurg, iar mama, Valerie, era fiica poetului, gânditorului şi medicului sas Friedrich Krasser.
Atunci când Hermann avea doar doi ani, familia s-a mutat la Sighişoara, unde tatăl a fost numit director al spitalului din localitate. A urmat şcoala primară şi gimnaziul „Teutsch“, azi Liceul Teoretic Josef Haltrich.
Ideea de călător în spaţiu l-a atras atât de mult încât la numai 13 ani a înțeles că va deveni destinul său. Un an mai târziu a elaborat o centrifugă care să cerceteze cât de mult poate suporta omul condiţiile de acceleraţie mărită. După încă doi ani, proiecta deja prima sa rachetă care putea folosi gazele de eşapament emise pentru a propulsa treptat vehiculul.
La 16 ani a descoperit combustibilul lichid ce îi permitea rachetei să zboare. A început să emită formulele pentru viteza optimă şi relaţiile de bază ale zborului rachetei, după cum avea să-şi amintească ulterior.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În 1917 a proiectat prima rachetă de mare distanţă din lume, cu combustibil lichid, spațiul de zbor calculat însumând 300 de kilometri. A fost cadoul pe care şi l-a făcut la 23 de ani: o rachetă de 25 de metri care cântărea 10 tone.??? Ideea primei sale rachete balistice însă nu a fost brevetată, pe motiv că:
„După cum demonstrează experienţa, rachetele nu pot zbura mai mult de 8 kilometri; în calculele dumneavoastră trebuie să se fi strecurat o eroare“, era motivul invocat de un grup de specialiști.
Însă, acest răspuns l-a motivat şi mai puternic. Așa a apărut proiectul unei rachete propulsate cu oxigen şi etanol, ca și studiul fezabilității unei rachete formate din mai multe secţiuni ce pot fi îndepărtate etapizat, în momentul în care devin inutile. Era premiera unei rachete cu mai multe trepte cu combustibil lichid bazat pe calcule numerice.
În perioada în care a predat a fost contactat de câteva ori de agenţii Poliţiei secrete sovietice NKVD, care i-au propus să lucreze pentru URSS. Propunerile au reieșit din documentele declasificate după destrămarea Uniunii Sovietice. De altfel, multe din planurile sale, schiţe ale celebrelor sale 32 de rachete au fost găsite în Arhivele KGB de la Moscova. Cel care le-a sustras şi le-a trimis Armatei Roşii a fost chiar proiectantul său, Aleksandr Şoşevski, un spion infiltrat. Prima rachetă din Rusia, ORM 1, seamănă, de altfel, izbitor, cu cea germană, a lui Oberth.
În 1938, după mai multe descoperiri ştiinţifice de succes, cum ar fi brevetarea primului său motor de rachetă, „Motorul conic“, care avea să deschidă poarta spaţiului cosmic, Hermann Oberth părăsește Sibiul, luând calea Occidentului. Pentru început a ajuns în Austria, unde a profesat la Colegiul Tehnic din Viena, apoi în Germania, unde a lucrat la Colegiul similar din Dresda, ajungând în final la Peenemünde, unde a predat cursuri sub falsul nume, Fritz Hann.
În Germania nazistă şi-a reîntâlnit fostul student, Wernher von Braun, pe care îl cunoscuse în 1930. Acesta, inspirat de opera savantului român, a devenit membru al grupului de rachete al Societății Germane de Călătorie Spaţială, unde a început să lucreze la rachete cu combustibil lichid pentru armata nazistă.
Aşadar, ajuns acolo, Hermann Oberth a colaborat cu von Braun la dezvoltarea istoricei rachete balistice V-2, realizată deja, în linii mari, de inginerul neamţ. Aceasta era o rachetă ghidată, cu rază lungă de acţiune, ce purta focoase care aveau să ucidă aproximativ 3.000 de oameni şi să rănească peste 6.000, în Marea Britanie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Este prima rachetă modernă, în forma îmbunătăţită, care a utilizat 95% dintre invenţiile şi sugestiile lui Hermann Oberth, deşi istoricii germani susţin că nu a fost realizată cu ajutorul acestuia.
După ce mai mult timp a avut relaţii conflictuale cu Gestapo-ul, românul a plecat din Germania chiar înainte de terminarea războiului, concentrându-se pe dezvoltarea rachetelor antiaeriene cu combustibil solid. Viaţa îi pregătea, însă, neplăceri.
Hermann Oberth a fost reţinut de americani timp de două luni într-un lagăr. De aici a plecat în Feucht, un orăşel german, unde-şi cumpărase o casă în 1943. Câţiva ani a fost şomer, câştigându-și existenţa ca fermier, apoi şi-a găsit de lucru în Elveţia, în 1948, la Departamentul Militar Federal din Berna, ca expert şi consultant.
Peste Ocean, americanii începeau Operaţiunea Overcast, prin care oamenii de stiinţă germani, din diverse domenii, dar în special cei care au creat rachetele V-1 şi V-2, au fost căutaţi, identificaţi şi racolati de către serviciile secrete americane, în vederea folosirii cunoştinţelor lor în serviciul SUA. Wernher von Braun a fost unul dintre ei. Savanţii nazişti au fost exoneraţi de acuzaţii şi primiţi cu mare fast, împreună cu o parte din rachetele V-2. Astfel, a ajuns echipa lui von Braun şi implicit a lui Hitler să creeze prima rachetă americană folosită.
În 1955, von Braun, care devenise, între timp, conducătorul „Programului de cercetare cosmică al SUA”, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă în cercetarea rachetelor, îl va lua în echipa sa şi pe Oberth. Acolo, cei doi au lucrat la Redstone Arsenal-George Marshall Space Center, din cadrul NASA, de mai târziu, la programul spaţial american, ocazie cu care au elaborat un studiu despre călătoria pe Lună şi înapoi.
Munca lor a dus la dezvoltarea rachetei Saturn V, cea mai mare rachetă construită vreodată şi cea care avea să transporte primii oameni pe Lună. Savantul român a colaborat şi cu Armata SUA, în Huntsville, Alabama, la dezvoltarea unor rachete militare şi civile.
La scurtă vreme după sosirea sa în America, românul a primit Premiul Pendray oferit de „American Rocket Society”. La fel ca în Germania, nici în America, Hermann Oberth nu a fost implicat direct în Programul Apollo. Dar el a fost cercetătorul de bază, atât pentru V-2, cât şi pentru Apollo 11.
Aici, Hermann Oberth a lucrat timp de trei ani pe postul de inginer consultant. Apoi a deţinut aceeaşi poziţie, următorii patru ani, în cadrul companiei Convair din California, unde a contribuit la dezvoltarea rachetelor Atlas. În 1963, a ieşit la pensie şi s-a retras, împreună cu familia, în Feucht, lângă Nürnberg, unde şi-a continuat cercetările.
În 1969 s-a întors în State, pentru ceremonia de lansare a lui Apollo 11, fiind prezent în tribuna personalităţilor. A recunoscut public cu această ocazie: „Sunt foarte bucuros că tot ce am prevăzut în prima mea carte, «Racheta spre spaţiile planetare», s-a adeverit pas cu pas“.
La un an după ce ajungea în SUA, Hermann Oberth avea să acorde un interviu pentru postul de radio „Vocea Americii“, vorbind excelent româna, uimindu-l astfel pe celebrul jurnalist Mircea Carp, glasul de la „Vocea Americii“ şi de la „Europa Liberă“ în perioada comunistă. În cadrul aceluiaşi dialog de presă, Oberth a mai menţionat şi care sunt cele mai mari provocări în spaţiu: rezistenţa corpului uman la acceleraţie, la razele cosmice, cele mai bune materiale de protecţie împotriva temperaturilor extreme din spaţiu sau purificarea aerului care ar trebui să conţină heliu în loc de azot, ca să împiedice apariţia bulelor gazoase în sânge, din cauza presiunii, efectul unei lipse îndelungate a gravitaţiei şi posibilitatea impactului cu diverse corpuri cereşti.
Hermann Oberth a fost primul inginer care a transpus gândul teoretic că oamenii vor putea zbura în cosmos cu ajutorul rachetelor, în realitatea tehnică. Este savantul care şi-a imaginat pentru prima dată o staţie spaţială şi a definit-o exact. Mai mult, a descoperit efectul prin care un motor de rachetă generează o energie mecanică utilă mai mare atunci când călătoreşte la viteze mai mari, care astăzi îi şi poartă numele – „Efectul Oberth”.
A fost, de asemenea, primul om de ştiinţă care s-a gândit la medicina spaţială, la efectul imponderabilităţii asupra sănătăţii umane şi a venit cu soluţii concrete în acest sens. Oberth a anticipat cu 30 de ani înainte dezvoltarea propulsiei electrice şi a rachetei ionice.
Staţia Spaţială Internaţională şi Telescopul Spaţial Hubble reprezintă împliniri ale zborurilor aproape profetice ale imaginaţiei ştiinţifice ale lui Hermann Oberth. Ideile lui teoretice au numeroase aplicaţii şi în ziua de astăzi.„Unii zic că aş fi prooroc, alţii că aş fi savant sau cel mai important pionier al zborului, al explorării cosmosului, titanul navigaţiei spaţiale. Dar eu sunt doar un om care a visat să zboare în Cosmos“, a mărturisit modest savantul român în lucrările sale. Aceste remarci au fost făcute cu 45 de ani înainte de primul zbor pe Lună.
