Povestea impresionantă de viață a actorului Doru Ana. Tragediile prin care a trecut

Beatrice Dumitru 11.10.2022, 11:00
Povestea impresionantă de viață a actorului Doru Ana. Tragediile prin care a trecut

Actorul Doru Ana a încetat din viață la vârsat de 68 de ani. A fost unul dintre actorii cei mai îndrăgiți ai scenei românești, însă în viața sa a avut parte de tragedii care i-a marcat pentru totdeauna destinul, dar  despre care puțini știu.

Doru Ana și-a pierdut singurul copil

Doru Ana a interpretat roluri în 40 de filme și în 80 de piese de teatru și a fost și profesor în cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică. El s-a stins din viață în nopatea de luni spre marți, iar apropiații știau că era bolnav.

În urmă cu trei ani, la emisiunea „Voi cu Voicu”, de la Antena 3, actorul Doru Ana a vorbit despre momentele grele pe care le-a trăi în viață. De departe, cea mai mare tragedie care i-a marcat destinul a fost pierderea singurului său copil, o fetiță pe nume Măriuca, în urmă cu 27 de ani. Actorul și-a revenit cu greu din acest șoc emoțional și a mărturisit că în anii care au urmat s-a simțit copleșit de suferință.

Povestea impresionantă de viață a actorului Doru Ana. Tragediile prin care a trecut
Doru Ana a murit la vîrsat de 68 de ani. Sursa foto: Casa de Producție TVR

„La 7 ani jumate a călcat-o mașina pe Podul Grant pe 1 ianuarie. Cred că îți dai seama ce au însemnat primii ani de după moartea ei. Toată lumea „La mulți ani – La mulți ani”, noi făceam parastase că ni s-a prăpădit copilul. Asta s-a întâmplat în ’95. Nu mă feresc să vorbesc de ea. Încerc să păstrez o legătură cu acest copil care nu și-a trăit decât o bucățică de viață”, mărturisea actorul în martie 2019.

O altă tragedie pe care a trăit-o actorul

O altă tragedie pe care a îndurat-o actorul Doru Ana a fost moartea celui mai bun prieten al său, Paul, cu care a avut o relație extraordinară timp de 50 de ani și cu care se sfătuia pentru orice decizie pe care o lua. Doru Ana s-a așezat la casa lui abia după ce a împlinit 50 de ani, iar atunci când a decis să-și cumpere o casă prietenul său de suflet i-a trimis un semn, așa cum îi ceruse.

M-am dus la mormântul lui și cum toate lucrurile importante eu numai cu el le-am discutat i-am zis fac bine, fac rău, dă și tu un semn, stinge o candelă, mișcă o cruce, dă dintr-o cracă de liliac peste mine, fă ceva. Dar nu s-a întâmplat nimic, am ajuns acasă, am găsit apartament în Berceni, era la prețul la care oferea banca creditul, 60.000 de euro, dau telefon a doua zi acolo, îmi răspunde un agent imobiliar, zice, „da e o doamnă care vinde, stați că o sun să vedem dacă mai e valabil. Cum vă numiți? Doru Ana”. Mă sună într-un sfert de oră: da, e valabil anunțul, i-am spus doamnei că vreți să-l cumpărați și mi-a zis că vă cunoaște. Zic, „de unde?”, De la domnul Paul”, mai povestea Doru Ana în urmă cu trei ani.

Doru Ana s-a născut pe data de 28 februarie 1954, în Bucureşti și a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, promoţia 1980, la clasa profesoarei Olga Tudorache.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...