Portugalia, țara în care aleg să trăiască cei mai mulți români: de ce e preferată de cetățenii străini

vali 07.07.2019, 15:45
Portugalia, țara în care aleg să trăiască cei mai mulți români: de ce e preferată de cetățenii străini

Portugalia nu este doar o atracție turistică, vizitată anual de milioane de oameni din toată lumea. Mulți aleg să se mute definitiv acolo și printre străinii care vor să se bucure de briza de la ocean se numără și numeroși români.

Numărul cetățenilor străini care locuiesc în Portugalia a crescut cu 13,9% anul trecut, la 480.300 persoane, iar cei mai mulți au provenit din Brazilia, Republica Capului Verde și România, se arată într-un raport oficial al autorităților din Lisabona.

Datele Agenției guvernamentale pentru migrație de la Lisabona se bazează pe cifrele Poliției de frontieră și arată că numărul străinilor din Portugalia este în creștere.

De altfel, este cel mai ridicat număr de cetățeni străini care s-au stabilit în Portugalia, de când s-a început publicarea acestor date, în 1976, și al treilea an de creștere consecutivă.

Românii, printre străinii care aleg să se mute în Portugalia

Lista țărilor cu cei mai mulți cetățeni care s-au mutat anul trecut în Portugalia include: Brazilia (105.423), Republica Capului Verde (34.663), România (30.908), Ucraina (29.218), Marea Britanie (26.445), China (25.357), Franța (19.771), Italia (18.862), Angola (18.382) și Guinea-Bissau (16.186).

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Deocamdată, autoritățile nu par să aibă o problemă cu creșterea numărului de expați. Ministrul Afacerilor Interne crede că tendința se va menține și în acest an.

Pentru a îmbunătăți serviciile acordate străinilor în Portugalia, Guvernul a decis prelungirea programului de lucru al Poliției de frontieră, între 8:30 și 20:00, au explicat oficialii.  Există și câteva motive pentru care Portugalie rămâne o țară atractivă.

Guvernul se laudă cu faptul că schimbările demografice și succesul economiei portugheze au determinat în ultimii trei ani, și în special în 2018, creșterea semnificativă a numărului de cetățeni străini care s-au stabilit în Portugalia.

Țara consideră că este „un fapt necesar și pozitiv” sosirea studenților, muncitorilor, cercetătorilor și investitorilor străini.

Mai mult de două treimi (68,9%) dintre cetățenii străini care s-au stabilit în Portugalia locuiesc în districtele: Lisabona (213.065), Faro (77.489) și Setubal (40.209).

Urmăriți Impact.ro și pe