Poliția Română scoate mii de posturi la concurs, din sursă externă. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Ioana Bucur 01.07.2022, 20:09
Poliția Română scoate mii de posturi la concurs, din sursă externă. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Cei care își doresc o schimbare în carieră și cărora le surâde ideea de a purta uniformă, au o șansă uriașă. Poliția Română scoate mii de posturi la concurs, din sursă externă. Instituția a anunțat și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidați.

Mii de posturi scoase la concurs în Poliția Română

Românii care sunt în căutarea unui loc de muncă și pe care îi atrage ideea unei cariere într-una dintre cele mai importante instituții ale statului au o șansă de neratat. Poliția Română scoate mii de posturi la concurs, din sursă externă.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a instituției. Este vorba despre 2.212 posturi de agenți și ofițeri de poliție, precum și de personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă.

„Vrei să faci parte din echipa Poliției Române?
Scoatem la concurs 2.212 posturi de agenți și ofițeri de poliție, precum și de personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă.
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul oficial al Poliției Române, secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs: https://www.politiaromana.ro/…/posturi-scoase-la-concurs.
SUCCES TUTUROR CANDIDAȚILOR!”

Politia Romana scoate mii posturi la concurs, din sursa externa. Ce conditii trebuie sa indeplinesti

Ce condiții trebuie să îndeplinească viitorii candidați

Pe site-ul Poliției Române se precizează că pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  • să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  • să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”).
  • să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  • să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului;
  • să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
  • să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  • să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  • să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  • să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
  • să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat ”admis”);

Printre posturile vacante ce așteptă să fie ocupate se numără și două de personal contractual, după cum urmează:

  • referent II la Serviciul Administrativ – Biroul Tehnic – Gestiunea piese de schimb auto și lubrifianți, prevăzut la poziția 34 din statul de organizare al unității, COR 331309;
  • muncitor calificat IV (șofer) – la Serviciul Administrativ – Biroul Tehnic – Compartimentul Transport Auto, prevăzut la poziția 75 din statul de organizare al unității, COR 8332;

Condițiile pe care cei interesați trebuie să le îndeplinească sunt:

Pentru postul de referent II, poziția 34 din statul de organizare al unității:

  • nivelul studiilor: medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat-domeniul economic;
  • vechime în muncă: nu este cazul;

Pentru postul de muncitor calificat IV (șofer), poziția 75 din statul de organizare al unității:

  • nivelul studiilor: pregătire de bază: medii, cu diplomă de bacalaureat sau pregătire prin învățământul profesional finalizat cu examen de certificare a calificării profesionale;
  • vechime în muncă: nu este cazul;
  • să dețină permis de conducere autovehicule – minim categoria B și C.
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...