PNL se delimitează oficial de Vlad Voiculescu. Orban: ”Păstrarea lui e decizia exclusivă a USR-PLUS”

Stan Filon 12.04.2021, 15:25
PNL se delimitează oficial de Vlad Voiculescu. Orban: ”Păstrarea lui e decizia exclusivă a USR-PLUS”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, rezistă! Întâlnirea din coaliția de guvernare, care a avut loc pentru a se discuta schimbarea sau nu a ministrului Sănătății, a fost una cu scandal. USR-PLUS a amenințat chiar cu ieșirea de la guvernare, dacă Vlad Voiculescu va fi remaniat. Așadar, PNL a fost nevoit să-l păsuiască pe acesta, dar a spus că ”păstrarea lui e decizia exclusivă a USR-PLUS”.

PNL se delimitează oficial de Vlad Voiculescu

Cel care a venit cu declarații, după întâlnirea cu scântei din coaliția de guvernare, a fost chiar liderul PNL, Ludovic Orban. Acesta i-a amenințat pe partenerii de guvernare că există ”un punct” până la care partidele din coaliție decid pentru miniștrii lor, însă există și ”un punct” de la care premierul poate să decidă înlocuirea unui ministru. Șeful PNL nu și-a ascuns nemulțumirea față de activitatea lui Vlad Voiculescu.

”Am transmis în Coaliție că răspunderea politică în legătură cu menținerea lui Vlad Voiculescu aparține exclusiv USR PLUS. Privim îngrijorați cum e gestionat ministerul. Exigența noastră este maximă. Și de asemenea, noi susținem foarte clar dreptul premierului ca atunci când un ministru afectează buna funcționare a guvernului, nu își îndeplinește activitățile și generează situații care pun în pericol buna funcționare a guvernului, premierul are dreptul constituțional să propună schimbarea”, a declarat Ludovic Orban, după ședința Coaliției.

PNL se delimiteaza oficial de Vlad Voiculescu
PNL se delimiteaza oficial de Vlad Voiculescu

”Fiecare partid din coaliție trebuie să aibă propria evaluare”

”Premierul când va considera imperios necesar declanașarea procedurii de schimbare a unui ministru, sunt convins că o va face. Fiecare partid din coaliție trebuie să aibă propria evaluare și când un ministru nu își face treaba, partidul care l-a propus să propună schimbarea. Este unul dintre ministerele în care au apărut foarte multe probleme și în care e nevoie de o analiză obiectivă și exigentă și în cazul în care nu se observă o îmbunătățire se poate ajunge inclusiv la schimbarea ministrului. Orice ministru care nu girează cu profesionalism poate să afecteze percepția coaliției”, a susținut președintele PNL.

Ludovic Orban a recunoscut că imaginile cu pacienți pe targă evacuați de la Spitalul Foișorul de Foc în miez de noapte l-au afectat și pe el. ”Am mai luat decizii în mandatul meu în care am transformat spitale în spitale COVID. Trebuie să existe o comunicare, un timp în care să se pună în practică. Trebuie să se facă o analiză în legătură cu ce s-a întâmplat acolo. Nu îmi place că unii dau vina pe alții. Există o analiză comună care trebuie realizată. Nu trebuia să se ajungă într-o astfel de situație. Am fost ca orice cetățean afectat de ceea ce s-a întâmplat”, susține președintele PNL.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...