Ploile din ultima perioadă, mană cerească pentru agricultură. Statul, însă, pune piedici agricultorilor. Ce se întâmplă cu subvenţiile REPORTAJ

Andrei Cezar 22.03.2021, 18:34

Vremea capricioasă din ultima perioadă ar putea fi mană cerească pentru agricultori. Precipitațiile căzute acum sub formă de ploaie sau ninsoare ar putea spăla din imaginea dezastrului de anul trecut în agricultură, atunci când legumicultorii au fost extrem de afectați de secetă. Totuși, chiar dacă vremea ține cu ei, piedicile principale vin dinspre Ministerul Agriculturii care a adoptat o serie de măsuri menite să îi descurajeze pe agricultori. Una dintre ele se referă la înjumătățirea subvenției pentru producătorii agroicoli. Iată ce îi transmit fermierii ministrului Adrian Oros.

Vremea capricioasă, mană cerească pentru agricultori, după un an de secetă ”draconică”

Cunoaștem cu toții că pandemia a afectat mai toate sectoarele de activitate, printre care se numără și agricultura. Însă producția culturilor este dependentă în mare măsură și de factorii climatici. Și cum în 2020 cantitățile de precipitații au fost extrem de reduse, din cauza secetei prelungite și a lipsei infrastructurii de irgiații, fermierii români au înregistrat producții extrem de scăzute. Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Agriculturii, anul trecut România a avut o producție totală de 17,03 milioane de tone de cereale, cu aproape jumătate mai puțin față de cea din 2019, atunci când s-au recoltat 30,4 milioane de tone.

  • Producția națională de grâu în 2020: 6,091 milioane de tone, cu 41% mai puțin față de 2019
  • Producția națională de porumb în 2020: 9,63 milioane de tone, cu 45% mai puțin față de 2019
  • Producția națională de floarea-soarelui în 2020: 1,84 milioane de tone. În 2019, România înregistra un record în UE cu o recoltă de 3,56 de milioane de tone.

”Un an dezastruos pentru toate culturile”

În aceste condiții, încasările agricultorilor au fost extrem de scăzute, iar mulți dintre ei au fost nevoiți să își restrângă activitatea. Cei care au supraviețuit, însă, au trebuit să își modifice planurile din mers. Totuși, speranțe pentru o producție mulțumitoare anul acesta există.

”Anul trecut a fost un an dezastruos pentru toate culturile. Anul acesta avem o speranță de mai bine pentru că au fost cantități însemnate de precipitații. De la 1 decembrie și până acum am avut circa 260-270 de litri totalizați. Premisele acum sunt bune, dar bineînțeles că nu mă aștept la producții cum obțineam în alți ani, deoarece partea de cereale păioase de toamnă au răsărit târziu. Întârzierea aceasta în răsărire va afecta producția. Apoi, venind după un an cu secetă draconică, fără a avea mai deloc încasări, a trebuit să ne restrângem și cheltuielile și așa a fost afectată tehnologia de cultură. S-au eliminat anumiți fertilizanți, s-au redus dozele la alții. Ploaia aceasta e binevenită, ne dă speranță, dar să nu ne și îmbătăm cu ”apa care cade”, a declarat pentru Impact.ro Raul Mărunțoiu, agricultor din județul Constanța.

Seceta de anul trecut a afectat grav toate culturile
Seceta de anul trecut a afectat grav toate culturile

Producția de grâu, mai mare decât cea de anul trecut

Dacă regimul pluviometric se menține în condiții normale, legumicultorii se vor putea bucura de producții mult mai bune pentru culturile semănate în această primăvară, cum ar fi cele de floarea-soarelui, porumb sau mazăre. Cât despre grâu:

”Mă aștept să obțin niște producții satisfăcătoare. Anul trecut nu am făcut nimic. Am avut media la hectar de 600 kg, în condițiile în care am plantat 220 kg de sămânță. Anul trecut a fost de coșmar, ceva oribil. (…) Acum estimez 4,5-5 tone (la hectar – n.r.). La nivelul acesta nu sunt nici pe departe niște producții record, dar pentru noi, având în vedere că am trecut de anii precedenți, pentru că și acum 2 ani la noi a fost secetă, iar producțiile au fost mici, ar fi o șansă să ne putem relansa și echilibra financiar cât de cât.”, a mai precizat agricultorul.

Subvențiile, acordate la jumate

Potrivit unui proiect publicat de Ministerul Agriculturii, în acest an se vor acorda subvenții reduse drastic. Cuantumurile alocate Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) scad la aproximativ 4 euro pentru un hectar în cazul culturilor arabile (ANT 1), în contextul în care anul trecut s-a plătit pentru Compania APIA ANT 1 suma de 13,32 euro la hectar, conform publicației agrointel.ro. În aceste condiții, agricultorii se tem că vor intra și mai mult în datorii, iar unii dintre ei se vor vedea nevoiți chiar să își închidă ativitatea.

”Ne va forța să creștem gradul de îndatorare și mai mult. Ceea ce oferea statul român, acel ANT, a fost gândit tocmai pentru ca statul să vină alături de fermieri și să-i ajute să recupereze puțin din diferențele dintre subvențiile pe care le primim noi și cele care se plătesc în restul Europei. Dacă o măsură gândită tocmai pentru a-ți reduce din diferență se taie la jumătate, mai ales după anul trecut în care au fost foarte mulți fermieri care au ajuns în incapacitate de plată, efectele vor fi dintre cele mai grave.”, a mai declarat Raul Mărunțoiu.

Seceta de anul trecut a afectat grav toate culturile
Seceta de anul trecut a afectat grav toate culturile

”Ministrul Oros să nu mai dezinformeze”

În opinia sa, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, ar trebui să se aplece mai mult către nevoile reale ale fermierilor și îi recomandă ca în primul rând să nu mai ”dezinformeze” prin promisiuni pe care nu și le poate onora.

”Ar trebui frânată puțin bălmăjeala asta legislativă. Azi este o prevedere, mâine o retragem, apoi o modificăm, iar peste două luni o mai modificăm încă o dată. Aici mă refer la ordinul cu 5 porci în gospodărie, la legea mirosurilor, la legea vânzării terenurilor arabile, despre care nu se știe sigur ce se întâmplă cu ea. Puțină stabilitate legislativă și predictibilitate nu strică.”

Urmăriți Impact.ro și pe