Planul secret al lui Nicolae Ceaușescu pentru România. Cum își propusese să folosească „aurul alb” pentru a crește puterea energetică a țării

Stan Filon 24.05.2022, 16:01
Planul secret al lui Nicolae Ceaușescu pentru România. Cum își propusese să folosească „aurul alb” pentru a crește puterea energetică a țării

Nicolae Ceaușescu a avut planuri mărețe pentru România și pentru români. Pe multe le-a pus în practică cu succes, pe când pe altele a fost nevoit să le abandoneze. Inginerii români erau mereu puși în dificultate și nevoiți să își depășească condiția pentru a pune în practică planurile dictatorului, însă rezultatele dăinuie și acum și au făcut la momentul respectiv înconjurul lumii, ca adevărate capodopere inginerești. Vorbim despre Casa Poporului, despre Transfăgărășan, Barajul Vidraru sau centrala de la Cernavodă.

Planul secret al lui Nicolae Ceaușescu pentru ca România să producă cât mai multă energie

Nicolae Ceaușescu a căutat să producă cât mai multă energie pentru români și pentru fabricile sale, iar planul său era să se folosească cât mai mult de „aurul alb”, așa cum mai este cunoscută forța apelor. Predecesorul său, liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej a pus piatra de temelie a celei mai mari hidrocentrale de pe Dunăre, Porțile de Fier I și Porțile de Fier 2, construite împreună cu partea sârbă începând cu data de 7 septembrie 1964. Cele două hidrocentrale mamut produc împreună aproape 2700 de MW.

Nicolae Ceaușescu a vrut să continue acest plan. A vrut să producă cât mai multă energie folosindu-se de forța apei. Dictatorul a ordonat construirea unei hidrocentrale pe râul Bistrița, pentru care s-a folosit de munca gratuită a deținuților politici. Nu îl interesa nimic, nici pierderile de vieți omenești, deoarece dorea să-și vadă visul cu ochii. Hidrocentrala urma să aibă o putere instalată deosebită, dar tot nu era suficient pentru necesarul industriei, prima turbină intrând în funcțiune abia în anul 1967.

Planul secret al lui Nicolae Ceausescu pentru ca Romania sa produca cat mai multa energie
Planul secret al lui Nicolae Ceausescu pentru ca Romania sa produca cat mai multa energie

A vrut să facă energie cu ajutorul „aurului alb”

Dictatorul s-a orientat apoi spre energia nucleară, mult mai periculoasă, dar foarte eficientă. O decizie din 1966 prevedea punerea în funcțiune a primei centrale ce implica un număr de 700 de specialiști care să asigure funționarea, plus alți aproximativ 5.000 de angajați care să producă materialele necesare instalațiilor. Ceaușescu a fost nevoit să renunțe la acest proiect, dar nu și la idee.

În anii ’80, Nicolae Ceaușescu a ordonat construirea centralei nuclear-electrică sau atomoelectrică de la Cernavodă, care a rămas unica de acest fel din România. Planul inițial prevedea construcția a cinci unități (reactoare), însă dictatorul nu a mai apucat să vadă capodopera pe care a comandat-o, deoarece a venit anul 1989, iar poporul său l-a înlăturat de la conducere, fiind executat chiar în ziua de Crăciun.

Unitatea I a fost terminată însă în 1996 și are o putere electrică instalată de 706 MW și produce anual circa 5 TWh. Unitatea II a fost conectată la sistemul energetic național pe 7 august și funcționează la parametri nominali încă din luna septembrie 2007. Puțini știu, însă Nicolae Ceaușescu urmărea să construiască și în Moldova o astfel de centrală, care să aibă 3 reactoare și nu avea de gând să se oprească până când România nu ar fi avut nu mai puțin de 13 astfel de reactoare, care să producă 9600 de MW, ceea ce însemna suficientă energie pentru România, ba chiar dictatorul se gândea să vândă și altor țări energie produsă în România.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...