Planta de apartament care te scapă de insecte. Aduce şi linişte în casă, trebuie să o ai şi tu

Badea Violeta 25.05.2022, 13:31
Planta de apartament care te scapă de insecte. Aduce şi linişte în casă, trebuie să o ai şi tu

Iubești vara, dar gândul că își vor face apariția și insectele te face să preferi mai degrabă anotimpul rece. E adevărat că există tot felul de soluții care sunt capabile să alunge micile viețuitoare, însă trebuie să fi conștient de faptul că acestea conțin substanțe chimice care ar putea fi periculoase. Din fericire, există o plantă de apartament care te scapă de insecte. Iată despre ce este vorba!

Cum scapi de insectele din casă. Planta de apartament care le alungă cât ai clipi

Vara este anotimpul tău preferat, dar știi deja că odată cu sosirea zilelor calde, revin la viaţă şi insectele. Acestea îți pot da foarte multe bătăi de cap, fiind extrem de deranjante și, unele dintre ele, chiar periculoase.

Potrivit specialiștilor, furnicile, muștele, moliile, țânțarii sau păianjenii pot transmite anumite boli. Mai rău este că, odată ce au pătruns în locuință, insectele sunt foarte greu de alungat, iar soluțiile din comerț sunt destul de toxice.

Ce e de făcut în această situație? Apelează la una dintre cele mai populare plante. Este vorba despre salvie. Surprinzător sau nu, fumigațiile realizate prin arderea frunzelor de salvie te pot scăpa de insecte.

Se spune că fumul emanat de această plantă eliberează numeroase uleiuri cu proprietăți antibacteriene și insecticide. De asemenea, acesta alungă energiile negative din locuință.

Fumigatie de salvie
Fumigatie de salvie

Cum faci o fumigatie cu salvie

Pentru început, ai nevoie de următoarele lucruri:

  • un manunchi de salvie
  • un bol de ceramică în care sa cadă cenușa
  • chibrit
  • o pană sau un eventai cu care împrăștii fumul

Mai întai de toate, e bine să deschizi fereastra atât în timpul, cât și după finalizarea ritualului, pentru ca fumul să poată ieși împreună cu toate energiile negative.

Aprinde mănunchiul de frunze de salvie cu ajutorul unui chibrit. Vei observa că va începe să iasă un fum gros. Îndreaptă capătul ars spre corpul tău, spre cameră, dar și spre locurile prin care știi că se ascund insectele.

Ai grijă apoi ca cenușa să se scurgă în vasul ceramic, pentru a evita accidentele nedorite. Fumul de salvie este asemănător celui de tămâie și se crede că alungă energiile negative, aducând liniște și echilibru în locuință.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...