Ceea ce în urmă cu 1 sau 2 ani părea imposibil, iată că acum este pe cale să devină realitate. Este vorba despre un vaccin comun pentru Covid-19 și gripă, pregătit de companiile Pfizer și BioNTech, însă momentan a fost lansat doar un studiu clinic pentru a putea testa în siguranță vaccinul combinat.
Cu toate acestea, se pare că un voluntar din America a primit deja o doză, însă experții sunt de părere că vor fi necesare din ce în ce mai multe anuale de coronavirus.
Acest nou studiu are rolul de a testa vaccinul în două direcții care combină vaccinul antigripal al lui Pfizer, aflat în prezent în studiile clinice în stadiu avansat, precum și vaccinul dezvoltat în comun de companii care vizează variantele omicroni BA.4 și BA.5 ale coronavirusului.
Cele două companii au spus că acest studiu urmează să evalueze vaccinul pentru siguranța, tolerabilitatea, dar și puterea răspunsului imun la circa 180 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani. Momentan există un singur voluntar care deja a primit o doză de vaccin săptămâna aceasta.
Ambele componente ale vaccinului (atât cel de gripă cât și Covid) sunt construite cu ajutorul platforma ARNm care stă la baza vaccinului comun împotriva Covid al companiilor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Annaliesa Anderson, vicepreședintele senior al Pfizer și directorul științific al cercetării și dezvoltării vaccinurilor, este de părere că flexibilitatea și viteza de producție a tehnologiei în timpul pandemiei de Covid au demonstrat, fără drept de apel, că este foarte potrivită pentru alte boli respiratorii.
„Se așteptă pe scară largă ca gripa să fie cauza următoarei epidemii globale înainte de apariția virusului din spatele Covid-19 – și ambele se mută relativ rapid, necesitând actualizări frecvente de vaccin pentru a rămâne protejați”, au spus reprezentanții celor două companii.
A fost făcut un sondaj între 290.000 și 650.000, acesta fiind numărul oamenilor din întreaga lume uciși de gripa sezonieră în fiecare an, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Din nefericire, gripa provoacă între 3 și 5 milioane de cazuri de boli severe, iar în SUA ucide între 12.000 și 52.000 de oameni în fiecare an.
Compania Pfizer crede că urmează să crească de aproximativ patru ori preţul vaccinului său pentru Covid-19, la aproximativ 110 până la 130 de dolari pe doză, deoarece va expira programul actual de achiziţii al guvernului Statelor Unite, potrivit directorului general al Pfizer, Angela Lukin. Inițial, compania a vândut cu 20 de dolari per doză vaccinul, după care cu 30 de dolari deși costă doar 1,18 dolari producția.