Petre Roman, despre realul motiv pentru care a divorţat de Mioara Roman. A spus-o fără ocolişuri

Ana Anitoiu 30.07.2022, 10:11

Petre Roman a dezvăluit care a fost realul motiv pentru care a divorţat de Mioara Roman, după mai bine de 30 de ani de căsnicie în care și-au fost alături și la bine și la greu. Fostul prim-ministru al României a spus fără ocolişuri ce a dus, de fapt, la separare.

Care a fost motivul real pentru care Petre Roman a divorțat de Mioara Roman

Fostul premier, în vârstă de 76 de ani, a spus că mariajul său cu Mioara Roman nu mai funcționa perfect atunci când el s-a îndrăgostit de artista Silvia Chifiriuc, acum în vârstă de 49 de ani. Cei doi s-au căsătorit în anul 2009 și au acum un fiu împreună.

În plus, Petre Roman a clarificat că nu tinerețea și frumusețea artistei Silvia Chifiriuc au fost principalele motive pentru care s-a îndrăgostit de ea. Fostul premier a recunoscu că „și-a pierdut mințile” după actuala sa parteneră de viață.

„M-am îndrăgostit foarte puternic de Silvia… nu numai pentru că e o femeie foarte frumoasă, nu numai pentru că are o voce splendidă, ci pentru că este un om cu care am simțit că mi-e foarte bine. Am și eu dreptul să mă simt foarte bine cu aleasa inimii mele”, a spus fostul premier al României, anul trecut, în emisiunea lui Denise Rifai.

Petre Roman, despre realul motiv pentru care a divortat de Mioara Roman
Silvia Chifiriuc si Petre Roman

Ce a dezvăluit Petre Roman despre fosta lui soție

Tot cu acea ocazie, Petre Roman a recunoscut că Mioara Georgescu, cum se numea înainte de a se căsători cu el, i-a fost alături la bine și la rău. Însă, conform fostului prim-ministru, de la un moment în colo, „pur și simplu” nu a mai fost așa.

„Ea e o mare vorbitoare de limba arabă, o ziaristă excepțională. De la mine să auziți vreodată ceva nepotrivit sau negativ la adresa ei… exclus”, a spus Petre Roman.

Pe de altă parte, Mioara Roman a povestit la un moment dat că, de fapt, Petre Roman a încercat de multe ori să se împace cu ea, dar nu și-a dorit ea. Mama Oanei Roman a spus că în realitate, Silvia Chifiriuc nu a născut un copil pentru că și-a dorit fostul premier, ci „a fost șantaj”.

Mioara Roman a adăugat că nu crede că fostul ei soț este fericit alături de Silvia Chifiriuc și că artista nu îi permite să o sune. Ea a precizat că fostul prim-ministru nu o mai caută și că nici cu fiicele lor nu este în relații apropiate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...