Personalul medical din Secţia ATI Sibiu nu a omorât cu intenţie pacienţii COVID-19. Cu toate acestea, procurorii fac noi cercetări

Elena Avramescu 03.12.2021, 17:19
Personalul medical din Secţia ATI Sibiu nu a omorât cu intenţie pacienţii COVID-19. Cu toate acestea, procurorii fac noi cercetări

Chiar dacă personalul medical din Secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nu a omorât cu intenţie pacienţii cu COVID-19, sunt șanse mari ca cei 13 bolnavi să fi decedat din cauza unor neglijenţe medicale. Tocmai de aceea, procurorii au decis să facă noi cercetări în cazul fiecărui deces, în noi dosare „sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, după cum a anunţat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean.

Personalul medical din Secţia ATI Sibiu nu a omorât cu intenţie pacienţii COVID-19

Astfel, din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că pacienţii internaţi pe secţia ATI COVID a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au decedat ca urmare a unor acţiuni săvârşite cu intenţie directă sau indirectă de personalul medical al acestei instituţii.

Întrucât, din materialul probator administrat până în prezent, nu a fost exclusă posibilitatea ca aceste decese să fi survenit ca urmare a unor neglijenţe medicale, prin ordonanţa din data de 02.12.2021 procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei sesizate din infracţiunea de omor calificat, prev. şi ped. de art. 189 al. 1 lit. f din C.p. în infracţiunile de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 al. 2 din C.p..

De asemenea, prin aceiaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea şi formarea unui număr de 13 dosare, câte unul pentru fiecare pacient decedat pentru care în cauză s-a formulat plângere penală. În dosarele noi formate se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, conform competenţei, găsim notat în comunicat.

Personalul medical din Sectia ATI Sibiu nu a omorat cu intentie pacientii COVID-19
Personalul medical din Sectia ATI

La data de 7 martie 2021 a fost publicat într-un ziar local un articol intitulat „Şi eu am omorât oameni! Dezvăluiri şocante din Secţia ATI COVID a Spitalului Judeţean, iar a doua zi acesta a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

După aceea s-a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu, prin care s-a reţinut că personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu – secţia ATI dedicată bolnavilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, nu a administrat cu intenție tratamentele corespunzătoare afecţiunilor pe care persoanele internate pe secţia respectivă le au. În schimb, le-au administrat pacienților  doar anestezice şi sedative, iar acest lucru poate duce la moartea majorităţii pacienţilor astfel trataţi.

Ca urmare a acestui act de sesizare, prin ordonanţa din data de 08.03.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 189 al. 1 lit. f din C.p, mai găsim notat în comunicat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...