Pepe și Raluca Pastramă au luat o decizie neașteptată cu puțin timp înainte de Crăciun, după atâtea certuri pe care le-au avut, în ultima perioadă. Cei doi au ajuns la un compromis, pentru ca fiicele lor să simtă cât mai puțin despărțirea dureroasă.
Deși nu s-au împăcat, așa cum și-ar dori apropiații lor și toți cei care îi considerau cuplul perfect, Pepe și Raluca Pastramă au luat o decizie neașteptată cu privire la felul în care vor petrece Crăciunul. Cei doi au găsit o cale pentru ca fetele lor, Maria şi pe Rosa Alexandra, să se poată bucura de sărbători. Potrivit unor surse ale redacției Playtech-Impact, amândoi își răsfață fetițele, pe care obișnuiesc să le numească ”două nestemate” și ”bucuria ochilor”.
”De Crăciun, ele vor sta o zi cu Raluca Pastramă, iar în altă zi vor merge în vizită la Pepe, ambii pregătindu-le un munte de cadouri sub braz”, au dezvăluit, în exclusivitate pentru redacția Playtech-Impact, o sursă din anturajul lui Pepe și al fostei sale partenere.
Conform aceleiași surse, fiicele lui Pepe au suferit foarte mult când au aflat că el și mama lor, Raluca Pastramă, s-au despărțit. Deși în primele zile celor două fetițe le-a fost foarte greu, părinții lor ar fi reușit să le convingă că așa este cel mai bine și că ele nu vor pierde niciodată iubirea lor. Asta deși Pepe îi cere despăgubiri uriașe fostei sale soții, pentru că l-a înșelat.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]‘‘Fetele au fost confuze în primele zile, atunci când mama şi tatăl lor nu mai locuiau împreună. Nimeni nu ştia cum să le explice. Dar, mai apoi, părinții le-au convins ca așa e mai bine și că le vor iubi mereu. Fetele par să se fi împăcat cu situația, sunt din nou vesele”, a mai spus, pentru redacția Playtech-Impact, o persoană din anturajul familiei Ralucăi Pastramă.
Deși sunt în proces de divorț, după opt ani de căsnicie, Pepe și Raluca Pastramă au ajuns să se înțeleagă în ceea ce privește programul de vizită al copiilor. La acest capitol, cei doi nu se ceartă. Maria și Rosa Alexandra locuiesc cu mama lor, iar cântărețul ar fi înțeles că așa ar fi cel mai potrivit să se întâmple și în viitor.
”Ambii părinţi îşi idolatrizează copiii. Şi, din fericire, toţi văd că nu se ceartă pe zilele de vizită, când, unde şi cum poate veni tatăl să-şi vadă fetele. Fiindcă Maria şi Rosa Alexandra stau din prima clipă a separării cu mama lor, Pepe pare să fi realizat şi el că fetele trebuie să rămână la Raluca”, ne-a mai spus aceeaşi sursă. Şi Raluca şi Pepe îşi răsfaţă fetele, pe care le numesc ‘‘bucuria ochilor‘‘ sau ‘‘două nestemate‘‘.
Apropiații lui Pepe și ai Ralucăi Pastramă încă ar avea o speranță în ceea ce îi privește pe cei doi, care s-au iubit timp de aproximativ 10 ani, dintre care opt au fost soț și soție. În luna noiembrie a acestui an, cântărețul a anunțat pe canalul său de YouTube că divorțează.
”Parcă au fost amândoi prea focoşi, prea geloşi unul cu altul. Asta deşi dacă ar fi să-l întrebi fie pe Pepe, fie pe Raluca, amândoi ţi-ar spune că nu e deloc aşa. Dar noi, ceilalţi care-i ştim, sperăm încă. Cine ştie, poate, poate… va fi altfel pentru cele două micuţe să crească cu părinţii separaţi deşi vor avea parte de iubirea necondiţionată a ambilor. Fiindcă asta e clar, îşi iubesc copiii așa cum puţini părinţi o fac pe lumea asta!‘‘, a spus aceeași sursă.