Pepe încasează lovitură după lovitură în amor, unde are mare ghinion, se pare. La 41 de ani, Pepe trece prin a treia dezamăgire în dragoste și cea mai gravă de până acum. Raluca Pastramă (29 de ani), cea care îi este alături de opt ani și care i-a dăruit două fetițe superbe, vrea să divorțeze rapid, la notar, din motive personale.
Pepe și Raluca nu mai dorm sub același acoperiș de peste două săptămâni, au vorbit deja cu fetițele lor și le-au comunicat teribila veste, iar misiunea ingrată de a face anunțul public i-a revenit artistului. Cu chipul răvășit și cu nodul în gât, Pepe a înregistrat un video scurt în care le-a spus admiratorilor că el și Raluca nu mai formează un cuplu, dar că au rămas în relații bune de dragul fetițelor pe care vor continua să le crească împreună, „ca doi oameni maturi”. Tensiunile din familia artistului s-au amplificat pe fondul pandemiei care le-a ruinat o parte dintre afaceri. Și nici nașii Andra și Cătălin Măruță nu au mai putut salva situația.
Pepe a preferat de această dată să nu dezvăluie nici un motiv al despărțirii cerute de Raluca Pastramă și a recunoscut că, de dragul fiicelor, a încercat să-și salveze căsnicia până în ultima clipă. În schimb, în mariajul de cinci ani (2006 – 2011) cu actrița Oana Zăvoranu, Pepe a fost cel care a aruncat lucrurile în aer și a stârnit un scandal monstru. În anul 2011, artistul a apărut la TV, a acuzat-o direct pe Oana Zăvoranu de adulter, cu un anume Tudy, și a oferit public mai multe înregistrări video și mesaje compromițătoare.
Divorțul a fost unul cu mare scandal, însă, culmea, actele s-au semnat tot la notar, chiar pe 16 iunie 2011, când Oana Zăvoranu a împlinit 38 de ani. Actrița a considerat totul drept un cadou și a continuat să se bucure de viață, în paralele cu procesele pe care și le-au deschis reciproc și care s-au stins treptat, fără un câștigător clar al războiului.
Dar prima mare iubire a lui Pepe de când este celebru a fost blonda Dana Gheorghe. În anul 2000, cei doi s-au întâlnit la un concert al latino lover-ului și s-au aflat la un pas de altar. Dar nu a fost să fie o căsătorie pentru că Pepe se afla pe culmile succesului și era mai tot timpul plecat la concerte, iar ochii care nu se văd se uită. Dana s-a săturat să stea singură în casă și a găsit alinarea în brațele altui bărbat.
Ruptura de Pepe s-a produs brusc în anul 2003 și fără un motiv clar. La câteva luni, blonda a început o nouă poveste de dragoste cu fotbalistul Bogdan Mara. Însă și această relație a blondei a fost marcată de numeroase probleme, chiar dacă la mijloc se află doi copii. Dana și Bogdan au divorțat în 2016, apoi, după un an, s-au împăcat și continuă să formeze o familie, chiar și în lipsa certificatului de căsătorie.