Pensii speciale pentru primari și șefi de CJ. Cum se vor calcula și la cât pot ajunge

Subiectul pensiilor rămâne unul destul de controversat în România, în contextul în care prăpastia dintre oamenii câștigă pensii colosale și bătrânii cărora nu le ajunge această indemnizație să supraviețuiască de la o zi la alta, se adâncește tot mai mult. Fenomenul „pensiilor speciale” creează discuții veșnice și la fel de aprinse în spațiul public.

De pensii speciale se vor bucura și primarii și șefii de consilii județene, după ce își vor termina activitatea de muncă din timpul vieții. Ministerul Dezvoltării a publicat normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă persoanelor care au îndeplinit funcţia de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean.

Ministerul Dezvoltării a publicat la sfârșitul săptămânii trecute metodologia privind indemnizația pentru limită de vârstă persoanelor care au îndeplinit funcţia de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean. Potrivit actului normativ, cererile pot fi depuse până la data de 31 martie 2020, situaţiile centralizatoare urmând să fie trimise Ministerului Finanţelor până la data de 31 mai 2020, în condiţiile în care alegerile locale sunt programate pentru începutul lunii iunie.

Cine se poate bucura de pensii speciale

Hotarârea de guvern prevede că toate persoanele care după 1992 au deţinut cel puţin un mandat în funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliilor judeţene au drept la o indemnizaţie lunară, calculată la nivelul a 0,4% din venitul lunar înmulţit cu numărul de luni de mandat, dar nu mai mult de 144 de luni (12 ani).  Excepţie fac persoanele care au fost condamnate definitiv şi cei care au în derulare un mandat de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean. Această indemnizaţie se poate cumula cu orice alt tip de pensie şi se calculează în raport cu veniturile pe care le încasează în prezent primarii, viceprimarii, vicepreşedinţii sau preşedinţii Consiliilor Judeţene, transmite adevarul.ro

Foto: pxhere.com

Această indemnizaţie pe care o pot primi edilii se poate cumula cu orice alt tip de pensie şi se calculează în raport cu veniturile pe care le încasează în prezent primarii, viceprimarii, vicepreşedinţii sau preşedinţii Consiliilor Judeţene.