Pensii imense pentru magistrați, mai mult decât au muncit. Cum a fost posibil

Raluca Juncu 05.08.2020, 09:33
Pensii imense pentru magistrați, mai mult decât au muncit. Cum a fost posibil

Peste 9.500 de persoane au luat pensie de serviciu în luna iunie, dintre care cei mai mulți sunt magistrați și angajați ai instanțelor, dar și profesioniști din aviația civilă sau diplomați. Ce pensie a încasat un magistrat din România, în prima jumătate din 2020?

Magistrații și personalul auxiliar din judecătorii și parchete, pensii colosale

Beneficiarii acestor pensii de serviciu sunt, în mare parte, judecătorii, procurorii, grefierii, dar și auditorii Curții de Conturi sau parlamentarii. Aceste pensii de serviciu sunt plătite de români, practic din bugetul asigurărilor sociale, care suportă aceste privilegii, în acord cu dispozițiile legilor.

Pentru cei care au luat această indemnizație specială, au fost virați, în primul semestru al acestui an, peste 563 de milioane de lei doar la bugetul de stat, adică din taxele și impozitele plătite de toți contribuabilii din România. Această sumă este cu 9% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele furnizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitate de economica.net.

Pensiile magistraților, mai mari decât contribuțiile sociale. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Pensiile magistraților, mai mari decât contribuțiile sociale. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Interesant este faptul că magistrații ar fi meritat, doar în conformitate cu valoarea contribuției asigurărilor sociale, pensii medii de 1.300 de lei brut lunar, în primul semestru. În schimb, au primit, în medie, indemnizații de peste 14 ori mai mari decât li s-ar fi cuvenit, mai consemnează sursa citată.
În prezent, pensia medie din magistratură este de aproximativ 19.000 de lei, în fiecare lună, în primul semestru al acestui an. Mai mult, această sumă este cu 5% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Dacă ne referim la personalul auxiliar din instanțele judecătorești, dar și al parchetelor, angajații angrenați în aceste departamente au încasat o pensie medie de peste 4.600 de lei brut, pe lună, în primul semestru al acestui an. Această sumă este de peste două ori mai mare, adică cu aproximativ cu 10% mai mult decât li s-ar fi cuvenit, în funcție de contribuția la asigurările sociale.

Urmăriți Impact.ro și pe