Pensii calculate greșit pentru acești români. Violeta Alexandru, dezvăluire după ce a fost schimbată din funcție

Stan Filon 18.01.2021, 12:45
Pensii calculate greșit pentru acești români. Violeta Alexandru, dezvăluire după ce a fost schimbată din funcție

Vești proaste pentru mii și mii de oameni care așteaptă pensia! Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, a vorbit deschis despre ce a găsit la Casele de pensii atunci când a preluat mandatul. A descoperit cu stupoare că mii de pensii au fost calculate eronat!

Pensii calculate greșit pentru mii de români

Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, vine cu un nou atac la PSD și la ministrul de la care a preluat mandatu, social-democratul Marius Budăi. Liberala îi aduce acuzații grave PSD-istului și spune că acesta a tolerat oameni care doar se fac că muncesc.

Într-o postare făcută pe Facebook, Violeta Alexandru a adus în discuție cazul românilor care așteaptă decizia de pensionare de ani buni. Aceștia erau tratați cu aroganță, inclusiv românii care au muncit peste hotare și doreau să se pensioneze.

Pensii calculate gresit pentru mii de romani
Pensii calculate gresit pentru mii de romani

Acuzația vine de la fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru

Violeta Alexandru spune că Marius Budăi nu avea niciun interes pensiile cu termen întârziat să fie plătite. Oamenii care sunau și se interesau de ce se întâmplă cu banii lor primeau un răspuns arogant, sau, în cel mai bun caz, o serie de explicații din care nu înțelegea nimic.

”19 000 de dosare de pensii cu termen întârziat (așteptau oamenii pensiile și nu le răspundea nimeni ca să le explice ce se întâmplă) de care lui Budăi – PSD, de la care am preluat conducerea Ministerului Muncii nu i-a păsat. Nu i-a păsat, o spun direct. Pensii calculate eronat. Oameni cărora nu li se răspundea sau li se răspundea cu aroganță.

În cel mai fericit caz, li se răspundea într-un limbaj de lemn de nu înțelegea nimeni nimic. Plus mii de pensii comunitare nerezolvate cu anii”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

”Bunul simț și un bun management”

Violeta Alexandru a mai precizat că a făcut eforturi uriașe pentru a aduce totul la zero atunci când și-a predat mandatul. În trecut, liberala a vorbit despre relația pe care a aavut-o cu șefii Caselor de Pensii. Mulți dintre aceștia se plângeau că nu au personal suficient, însă ministrul a ajuns la concluzia că nu trebuie personal suplimentar, ci este suficient bunul simț și un bun management.

 ”Am adus totul la zero la finalul mandatului. Acte din dosare lăsate pe jos în arhive, pline de praf. L-ați văzut vreodată pe Budăi să meargă el, să le ridice de pe jos, să se uite în ochii directorilor caselor de pensii și să le spună: cu mine nu merge așa. Eu am făcut-o. Convingerea mea este că nu creșterea numărului de angajați rezolvă aceste probleme. Bunul simț și un bun management. Pe care l-am văzut în câteva locuri. Acești manageri buni mi-au dat putere. Restul se plângeau în permanență, mă denigrau.

Într-un an greu în care doar eu și cei care au lucrat cu mine știu cât am tras să se dea banii (sprijinul guvernului condus de L. Orban) oamenilor ca să nu își piardă locurile de muncă. Am salvat, cu o administrație care nu a fost fericită când am cerut mobilizare de pe o zi pe alta, 1,3 milioane de locuri de muncă. Anul 2020 s-a încheiat cu 25.000 de noi angajați activi. La mine nu există ca lucrurile să nu meargă, a mai scris Violeta Alexandru.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...