Pensii 2020. Vestea pe care pensionarii o așteptau cu sufletul la gură. Când va lua Parlamentul decizia

Pensionarii ar putea primi majorarea cu 40% a pensiilor

Parlamentul României nu se mulțumește cu majorarea pensiilor cu 14%, cum a decis Guvernul, așa că vrea ca Legea pensiilor să fie respectată, iar pensionarii să primească majorarea promisă de 40%! Soarta pensiilor ar putea fi decisă săptămâna viitoare!

Pensionarii ar putea primi majorarea cu 40% a pensiilor

Ordonanța de Urgență nr. 135/2020, prin care Guvernul a decis cu ce procent să crească de la 1 septembrie pensiile, a ajuns în Parlament, iar parlamentarii trebuie să o aprobe sau să o respingă. Mai mult, aceștia pot aduce și modificări Ordonanței de Urgență.

Primul pas pentru creșterea pensiilor cu 40% a fost deja făcut. Comisiile parlamentare au eliminat din Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 prevederile care stabileau că, începând cu 1 septembrie, punctul de pensie crește cu 14% și ajunge de la 1.265 lei la 1.442 lei.

Pensionarii ar putea primi majorarea cu 40% a pensiilor

Pensionarii ar putea primi majorarea cu 40% a pensiilor

Parlamentul se pregătește să respingă Ordonanța de Guvern care a majorat pensiile cu 14%

Așadar, dacă legea de aprobare a Ordonanței de Urgență va fi votată în forma actuală, Guvernul va fi obligat să majoreze pensiile cu procentul de 40%, prevăzut în Legea Pensiilor. Punctul de pensie ar putea astfel să crească până la 1.775 de lei.

Ideea majorării pensiilor cu 40% îi încântă pe pensionari, dar îi înspăimântă pe cei aflați la guvernare. Avertismente au venit și de la Comisia Europeană. Oficialii europeni au avertizat că România majorarea pensiilor cu 40% va duce la un deficit bugetar de 6,1% în 2021 și provoacă un ”mare risc de sustenabilitate fiscală” în România.

Pe lângă creșterea rapidă a deficitului bugetar, legea pensiilor va determina și explozia datoriei publice, proiectată să ajungă în 2030 la 90% din PIB (față de doar 35% în 2018).

Un alt impact semnificativ al aplicării legii pensiilor în forma actuală va fi asupra ratingurilor de țară. ”Eșecul adoptării unor măsuri de corecție în domeniul fiscal sau al unor măsuri de compensare ori amânare a creșterii pensiilor reprezintă un risc major de scădere a ratingurilor României.

Reacție necontrolată a premierului Orban. ”Ăștia sunt demenți!”

Premierul Ludovic Orban a avut o ieșire necontrolată atunci când a auzit că PSD a modificat Legea bugetului în Parlament.

”Ăștia sunt demenți! Dacă nu se trezește Parlamentul și nu blochează acest raport de-a dreptul imbecil, care este împotriva României, România riscă să fie retrogradată de toate agențiile de rating, să nu mai aibă capacitate să facă față plăților.

Ne vom lupta să nu fie adoptat raportul în plen. Le mulțumesc partenerilor din USR PLUS, PMP, UDMR, grupul minorităților, care nu au participat la acest masacru al finanțelor publice românești care s-a petrecut azi în Comisia de Buget.

Vom solicita retrimiterea la comisie, pentru refacerea raportului. În cazul în care va fi adoptat, îl vom ataca la CCR, și vom modifica aceste prevederi. România n-are nevoie de dușmani externi, pentru că are cel mai periculos dușman, care este PSD”, a spus Ludovic Orban.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI