Pe ce dată intră pensiile în aprilie 2023. Vestea aşteptată de milioane de pensionari din România

Beatrice Dumitru 06.04.2023, 22:18
Pe ce dată intră pensiile în aprilie 2023. Vestea aşteptată de milioane de pensionari din România

Veste bună pentru pensionari. Ministrul Muncii Marius Budăi a făcut anunțul oficial cu privire la data când se plătesc pensiile în aprilie 2023. Acest lucru depinde şi de modul în care pensionarii au ales să se facă plata. Iată când vor primii pensionarii banii de la poștaș sau pe card.

Când se plătesc pensiile în aprilie 2023

Data la care pensionarii români primesc pensia în aprilie 2023 diferă în funcție de modul în care au ales să le fie livrați banii, dar toți îi vor încasa înainte de sărbătorile pascale.

Marius Budăi a anunțat că pensiile vor ajunge mai devreme în această lună pentru a permite oamenilor să se pregătească pentru Paște. Potrivit acestuia, poștașii duc banii, în mod obișnuit, în perioada 1-15 aprilie, însă acum îi vor distribui până cel târziu pe 11 aprilie.

Cei care încasează pensiile pe card vor primi banii mult mai devreme, pentru că pensiile vor fi virate pe 10 aprilie. De obicei pensiile intră pe card în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de 13.

Când se vor primi voucherele sociale pentru alimente și mese calde

Pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 1700 lei vor primi, pe lângă pensia din aprilie 2023 și cea de-a doua tranșă de 250 de lei pentru alimente și mese calde, din cadrul programului „Sprijin pentru România”. Astfel, cei peste 2,4 milioane de români care așteaptă pe carduri voucherele de 250 de lei aferente lunii aprilie, vor primii banii mai devreme.

În Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşti”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, conform RTV.

Mai mult, peste 800.000 de români vor primi pachețele din partea guvernului, în valoare de 390 de lei de căciulă. Totul ca oamenii să se poată bucura de sărbătorile din această lună cu alimente de calitate pe masă și în frigidere.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...