În mai puțin de o lună, școlile se vor redeschide, iar profesorii și elevii vor reveni fizic în clase. De pe 8 februarie, data la care este anunțată reluarea cursurilor în clase, școlile vor fi incluse în scenariile verde, galben sau roșu, în funcție de evoluția ratei de infectare de la nivel local. Noutatea este aceea că sistemul hibrid de desfășurare a cursurilor va dispărea, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.
Odată cu revenirea fizic la cursuri, profesorii reclamă o situație îngrijorătoare: deși mulți dintre ei ar fi vrut să se vaccineze înainte de reîdeschiderea școlilor, aceștia au fost programați abia în luna martie, ceea ce ar însemna o expunere la riscul de îmbolnăvire. Iată care sunt explicațiile specialiștilor.
Din 8 februarie, cursurile se vor relua fizic în clase, iar școlile vor își vor desfășura activitatea în funcție de scenariul în care se găsește unitatea administrativ teritorială din care fac parte. Astfel, în localitățile din scenariul verde, în care vor fi relativ puține cazuri, elevii și profesorii vor putea merge fizic la școală.
În localitățile aflate în scenariul galben, adica cele care prezintă un număr ceva mai crescut de cazuri, vor merge la școală și grădiniță copiii care sunt la grădiniță, elevii din clasele primare și cei din clasele terminale, adică a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, restul continuând școala online.
În localitățile în care incidența numărului de cazuri este crescută, iar localitatea se află în scenariul roșu, continuă să meargă la grădiniță și școală, copiii de grădiniță și elevii din ciclul primar, restul continuând cursurile online.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Tot mai multe voci din rândul profesorilor reclamă faptul că deși se vor expune unui risc ridicat de infectare, odată cu revenirea fizic la ore, autoritățile nu au binevoit să organizeze un program aparte de vaccinare pentru ei, așa cum s-a întâmplat în cazul demnitarilor spre exemplu.
Directorul Școlii Gimnaziale 307 din Sectorul 2 al Capitalei a declarat pentru Impact.ro că din totalul de 41 de cadre didactice 16 își doresc să se vaccineze, iar pe lângă acestea alți 9 angajați care fac parte din personalul nedidactic. Cu toate astea, Dorian Coman spune că programarea este abia în luna martie, practic la o lună după ce școlile se vor fi deschis.
”Noi ne așteptam ca la nivel de minister (Ministerul Educației), la nivel național să spună: aveți la dispoziție 2 săptămâni să programați cadrele didactice și astfel ne organizam pe fiecare sector în parte, sau județ după caz.
De exemplu, de la ISMB (Inspectoratul Școlar al Municipiului București n.r.) puteau să spună: în fiecare sector, 3-4 școli se vaccinează săptămâna asta de la ora 9:00 la 14:00 și astfel până pe 8 februarie se puteau vaccina toate cadrele didactice, măcar cu prima doza.”, a declarat Dorian Coman.
În aceste condiții, directorul unității de învățământ este de părere că odată cu redeschiderea școlilor numărul de infectări va crește din nou.
”Un copil care vine de acasă, e posibil să aibă pe cineva care este infectat cu Covid-19, sau un profesor, de asemenea, care nu se vaccinează ar putea să aibă virusul și atunci e clar că se vor înmulți cazurile. În loc să diminuăm numărul de infectări, el va crește.
Foarte proastă organizare. Nu mă așteptam să ne lase pe noi la libera alegere. Nu ne-au ajutat cu absolut nimic. După ce tot noi am făcut înscrierea, după ce am făcut și programarea, ne trimit o notă informativă în care ne spun cum trebuie să facem și ce să facem. Păi dacă aveau de gând să facă chestia asta pentru cadrele didactice, care sunt cele mai expuse și vrei ca pe 8 februarie să înceapă școala, trebuia imediat după Revelion să dea sarcină unui ministru secretar de stat, că și așa sunt foarte mulți, să se ocupe de vaccinarea cadrelor didactice.”, a mai precizat Dorian Coman.
Contactat de reporterii Impact.ro, doctorul Adrian Marinescu, medic infecționist în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș din București a explicat că un program de imunizare separat pentru cadrele didactice ar fi aproape imposibil de realizat, având în vedere că România nu poate obține tranșe cu doze mai multe decât cele stabilite deja. În acest context, medicul a făcut referire la faptul că profesorii care se află în categoria persoanelor vulnerabile s-ar putea programa pentru vaccin în etapa a doua, înainte de reînceperea cursurilor.
”Cei care au boli cronice și au argumente pentru a intra în a doua etapă, intră la persoane vulnerabile. Doar că dintre persoanele vulnerabile care sunt și profesori, în momentul în care vor să se înscrie pe liste este clar că, mai ales în Capitală și în zonele unde dorința de vaccinare este mare, vor ajunge târziu să se vaccineze” a declarat Adrian Marinescu.
Medicul infecționist spune că în condițiile în care toți profesorii ar fi vaccinați în etapa a doua, ar exista riscul ca dozele de vaccin să dispară mult prea repede.
”Este de discutat dacă și profesorii care nu intră prin bolile cronice și prin vârstă la etapa a doua să fie trecuți automat. Problema pe care o văd aici este că numărul profesorilor este mare, iar la un număr atât de mare este clar că nu ar fi suficiente doze. În momentul de față, cu centrele și cu ritmul de vaccinare pe care le avem, lumea se programează în martie. Dacă vor fi tot mai mulți cei care, din considerente obiective, vor dori vaccinarea în etapa a doua și vor fi incluși pe liste, tot se va prelungi. Practic, programările vor veni mai târziu. Este aceeași capacitate, dozele vin la fel.
În practică este același număr de doze. Nu va crește numărul de doze pentru România la nivel de tranșă, doar pentru că noi introducem mai mulți oameni în această etapă.
Nu văd o soluție reală, nu văd de unde s-ar putea obține mai multe doze decât cele pe care le avem.”, a mai precizt doctorul Adrian Marinescu.