Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului continuă, iar Patriarhul Daniel a lansat un nou apel către credincioși pentru a sprijini financiar finalizarea picturilor în mozaic. La finalul Sfintei Liturghii, acesta a explicat că, deși pictura realizată până acum a fost sfințită, lucrările nu sunt încă încheiate. Adică mai e nevoie de bani, că rugăciuni au toți.
Apelul la donații nu e o noutate în istoria marilor construcții religioase, doar că acum vine într-o epocă în care românul face și el propriile lucrări de renovare, de obicei la frigider, fiindcă viața ei grea de când cu inflația asta galopantă, scăpată de bunul Dumnezeu de sub control.
Rămâne de văzut câți credincioși vor răspunde chemării. Până la urmă, așa își arată omul credința adevărată: prin transfer bancar. Sunt bune și mătăniile, dar ele nu plătesc salariile maeștrilor cu pensulă.