SPECIAL

Patriarhul Daniel împlinește 70 de ani. Cum va fi sărbătorit liderul Bisericii Ortodoxe Române. SPECIAL

Alexandru Catalan 19.07.2021, 20:18
Patriarhul Daniel împlinește 70 de ani. Cum va fi sărbătorit liderul Bisericii Ortodoxe Române. SPECIAL

Cel de-al şaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române are parte de o săptămână cu totul specială. Patriarhia a anunţat deja cum îşi va celebra acesta atât ziua de nume, a Sfântului Proroc Ilie, cât și ziua de naștere, de pe 22 iulie.

Programul patriarhului Bisericii Ortodoxe Române în această săptămână

Biroul de presă al Patriarhiei a anunţat programul oficial al sărbătoritului pentru aceste zile speciale. Astfel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia sfânta liturghie marţi, 20 iulie 2021, în ziua de cinstire a Sfântului Proroc Ilie, în paraclisul cu acelaşi hram din reşedinţa patriarhală. Miercuri, 21 iulie 2021, în Palatul Patriarhiei, va avea loc slujba de Te Deum şi şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Iar joi, 22 iulie 2021, la altarul de vară al Catedralei Patriarhale va fi săvârșită o slujbă specială de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a preafericitului patriarh Daniel şi asupra ierarhilor, clericilor, monahilor şi credincioşilor mireni. La finalul acestei slujbe se va citi actul aniversar al Sfântului Sinod, la împlinirea vârstei de 70 de ani ai patriarhului Daniel.

După aceste momente liturgice se va desfășura, în sala Aula Magna din Palatul Patriarhei, un moment aniversar, în timpul căruia vor fi prezentate mesajele sosite din partea autorităţilor de stat, precum și din partea altor instituţii publice. În încheiere vor fi prezentate un volum şi un film aniversar.

Patriarhul Daniel implinește 70 de ani. Cum va fi sarbatorit liderul Bisericii Ortodoxe Romane
Patriarhul Daniel

Studii de specialitate peste hotare

Pe numele său de mirean Dan Ilie Ciobotea, actualul patriarh a avut un destin fulminant în ceea ce priveşte ascensiunea sa în rândul înalţilor ierarhi ortodocşi români. În primul rând, are numeroase studii de specialitate în vest, în condiţiile în care până în 1990 aşa ceva era un vis frumos pentru cei mai mulţi români. El a făcut studii de teologie între 1976 şi 1980, din postura de laic, atât la Strasbourg, în Franţa, cât şi la Freiburg, în Germania. De asemenea, între 1980 şi 1988 a fost lector la Institutul Ecumenic de la Bossey din Elveţia.

Pe scurt, se poate spune despre el că e cel care a condus în primele luni ale anului 1990, imediat după evenimentele din decembrie 1989, Patriarhia Română fără a fi fost patriarh. În fapt, nu era nici măcar ierarh la acea oră.

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, patriarhul vremii, Teoctist, a dispărut pur şi simplu din Palatul Patriarhal. Misterul a fost dezvăluit la mulţi ani după Revoluţie. În următoarele 112 zile, Patriarhul Teoctist a stat ascuns la Mănăstirea Regală „Sfânta Treime” din Sinaia. Se temea pentru el şi viaţa lui, după ce fusese acuzat că a susţinut până în ultima clipă fostul regim ceauşist.

Aproape o lună mai târziu, la 18 ianuarie 1990, Patriarhia Română anunţa printr-un comunicat de presă faptul că Patriarhul Teoctist se retrăsese din scaunul patriarhal, fără a preciza cu exactitate şi motivele. Ulterior, Patriarhia revenea cu un al doilea comunicat în care erau invocate „motive de sănătate”. În aceeaşi zi însă lua fiinţă şi Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, condus de protosinghelul Daniel Ciobotea, actualul patriarh.

Din grup mai făceau parte arhimandritul Bartolomeu Anania, viitor arhiepiscop al Clujului şi principalul contracandidat al lui Ciobotea la scaunul patriarhal, după moartea lui Teoctist, din vara anului 2007, preotul profesor doctor Constantin Galeriu, preotul profesor doctor Dumitru Stăniloaie, preotul Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiş şi câţiva laici cunoscuţi, precum Sorin Dumitrescu, Horia Bernea şi Teodor Baconsky.

Pe cine a dorit patriarh

Iniţial, influentul Daniel l-a propus în timpul şedinţelor grupului ca viitor patriarh pe Bartolomeu Anania. Din motive încă neclare până azi, cererea a fost respinsă. Pe de altă parte, tot Daniel e cel care ar fi decis rechemarea lui Teoctist în scaunul patriarhal, cu puţin înainte de sărbătoarea Paştilor, pe 4 aprilie 1990, dată la care, de altfel, Grupul de Reflecţie a şi fost desfiinţat.

Patriarhul Teoctist avea atunci vârsta de 74 de ani. Între timp, Daniel Ciobotea devenise la 12 februarie 1990 Daniel Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi mâna dreaptă a lui Nicolae Corneanu, episcopul locului, singurul care a recunoscut că colaborase cu fosta Securitate dintre foştii înalţi ierarhi de până în 1990.

Cum a ajuns patriarh

Ulterior, la scurt timp după întoarcerea sa, Patriarhul Teoctist l-a propus pe Daniel Lugojanul la şefia Mitropoliei Moldovei. Postul respectiv era vacant încă din 1986, atunci când Teoctist părăsise mitropolia pentru a deveni patriarh. Astfel, se verifica încă o dată cutuma potrivit căreia postul de mitropolit al Moldovei îl oferă ţării pe viitorul patriarh al României.

La 7 iunie 1990, Daniel Ciobotea a fost ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar pe 1 iulie a fost înscăunat. 17 ani mai târziu Daniel dădea scaunul mitropolitan de la Iaşi pe cel patriarhal de la Bucureşti, învingându-l fără drept de apel pe Bartolomeu Anania.

Realizările patriarhului Daniel

Cel de-al şaselea patrarh se poate lăuda deja cu ceea ce predecesorii săi nu au reuşit, în ciuda încercărilor lor: a ridicat Catedrala Mânturii Neamului, iar în 2024, la aniversarea primului secol al Patriarhiei Române, aceasta ar putea fi complet finisată. În plus, la cei 70 de ani ai săi are deja un palmares special, fiind singurul patriarh român care s-a întâlnit cu doi papi, din postura de înalt ierarh orthodox.

În plus, are şanse mari, la cei doar 70 de ani ai săi, să doboare şi recordul  de longevitate în scaunul patriarhal, stabilit la 29 de ani, de către înaintaşul său, Justinian Marina (1948 – 1977), intrat în istorie drept “patriarhul roşu”.  Daniel are aproape jumătate din această sumă, în septembrie urmând a intra în al cincisprezecelea an de când conduce Biserica Ortodoxă Română.

Urmăriți Impact.ro și pe