Bailong Elevator din China deține recordul de a fi cel mai înalt lift sau ascensor în aer liber din lume. Vechi de mai bine de 20 de ani, acesta continuă să fie una dintre cele mai mari atracții turistice din China. Minunea arhitecturală se ridică la o înălțime de 1.270 de metri, oferind o priveliște care îți taie, pur și simplu, răsuflarea.
Situat în pitorescul Parc Forestier Național Zhangjiajie din Hunan, liftul Bailong este cunoscut și sub numele de liftul celor o sută de dragoni. Ceea ce îl transformă într-un obiectiv turistic obligatoriu de vizitat nu este doar înălțimea sa, ci și peisajul care este format din maiestuoși piloni de gresie.
Ascensorul are o înălțime totală de 326 de metri, dintre care cele inferioare de aproximativ 154 m sunt încorporate în interiorul peretelui de munte, iar cei 172 m de sus sunt din foră de oțel expusă. Cele trei lifturi merg în paralel, oferind priveliști amețitoare asupra pilonilor de gresie și a munților și pădurilor din jur.
Liftul este folosit pentru a avea acces la principalele atracții din parcul inclusiv către Pârâul Golden Whip, Munții Tianzi și pentru a putea admira priveliștea către „Muntele Hallelujah” în onoarea munților plutitori ai regizorului „Avatar”, James Cameron.

Investiția a costat 20 de milioane de dolari, ascensorul Bailong fiind construit într-o stâncă de gresie cuarțoasă, care a fost aleasă cu prudență. Puțurile și tunelurile au fost săpate prin stâncă pentru a găzdui cele trei lifturi cu două etaje cu fața de sticlă. Acesta este și motivul pentru care el a fost ținta multor controverse.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În timp ce mulți au considerat că liftul s-ar putea dovedi dăunător pentru mediu, alții au fost de părere că structura ar ajuta la reducerea presiunii de pe traseele montane deja supraaglomerate. Cu toate acestea, el este acum o atracție majoră pentru turiști, iar motivele sunt destul de valabile.
Acest ascensor permite vizitatorilor să vadă multe alte zone ale parcului, care anterior erau accesibile doar pe un traseu periculos de drum de munte și care necesitau aproximativ trei ore pentru a fi parcurse. De-a lungul celor 20 de ani, liftul a plimbat peste 60 de milioane de turiști.