Până când suntem obligați, de fapt, să purtăm mască de protecție. Data exactă

Diana Radu 23.05.2020, 17:08
Până când suntem obligați, de fapt, să purtăm mască de protecție. Data exactă

Una dintre măsurile impuse în starea de alertă este purtarea obligatorie a măștilor de protecție în spațiile închise, precum magazine, mijloace de transport sau la locul de muncă. Una dintre întrebările care stă pe buzele multor români este până când va trebuie să purtăm aceste măști. Află din materialul de mai jos data exactă!

Data exactă când vom putea renunța la măștile de protecție

Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne, care prevede obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă a fost publicat vineri în Monitorul Oficial. Ordinul stabilește că obligativitatea de purtare a măștilor de protecție se va aplica pe perioada stării de alertă.

În România s-a declarat stare de alertă pe 18 mai pentru 30 de zile, ceea ce înseamnă că suntem obligați să purtăm mască de protecție cel puțin până pe 16 iunie, inclusiv. Însă, autoritățile au precizat că dacă vor considera necesar, starea de alertă va putea fi prelungită cu încă 30 de zile. În acest caz, va fi prelungită implicit și obligaţia purtării măştii în locurile amintite.

masca de protectie, obligatie, data exacta
Data exactă când vom putea renunța la măștile de protecție

Nepurtarea măștii de protecție în spațiile închise pe parcursul stării de alertă se sancționează cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea amenzii aplicate de poliţist în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal.

Cât despre evoluția pandemiei în România, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat ieri că am intrat într-o fază descrescătoare a curbei: „Suntem într-o perioadă şi o fază descrescătoare a curbei, este vizibilă, o avem de vreo săptămână, o săptămână şi jumătate, vrem să rămână aşa. Am avut un număr mai mic (n.r. de cazuri noi) şi alatăieri, am avut mai mare ieri, astăzi am avut mai mic. Noi gestionăm un anumit moment al relaxării într-un interval de două până la zece zile. Orice simptomatologie pentru infectarea COVID poate apărea din a doua până în a zecea zi a infecţiei.”.

Urmăriți Impact.ro și pe