Pagina oficială a unei direcţii de sănătate are trimiteri către un site pentru adulți. Ce a avut de zis instituția la aflarea veștii

Stan Filon 20.11.2020, 16:11
Pagina oficială a unei direcţii de sănătate are trimiteri către un site pentru adulți. Ce a avut de zis instituția la aflarea veștii

A fost distracție mare pe site-ul DSP Dâmbovița, unde oamenii intră să vadă ultimele detalii legate de pandemia de coronavirus. Cei care erau curioși să vadă, pe lângă detaliile legate de coronavirus, și date despre cine mai exact a realizat site-ul DSP, aveau o surpriză de proporții.

Link-uri către site-uri pentru adulți pe site-ul DSP Dâmbovița

Aceștia erau redirecționați spre site-uri pentru adulți, unde erau și texte în limba chineză. Nimeni din conducerea DSP nu a știut acest lucru, până nu au fost esizați de un reporter de la Adevărul, care a văzut detaliile destinate doar adulților.

Cei care dădeau click pe TGVwebdesign, web development şi web design, pentru a vedea detalii despre cei care au construit site-ul, erau direcționați spre site-uri ce conţineau linkuri către un site pornografic. Conducerea DSP spune că site-ul a fost ţinta unui hacker.

Link-uri catre site-uri pentru adulti direct din site-ul DSP Dâmbovita
Link-uri catre site-uri pentru adulti direct din site-ul DSP Dâmbovita

”Mulţumim pentru sesizare”

”Mulţumim pentru sesizare. Anunţăm mai departe la departamentul IT şi remediem cât mai rapid problema. Posibil să fie rezultatul unui atac cibernetic”, a preciat Marinela Popa, purtător de cuvânt al DSP Dâmboviţa.

Specialiştii spun că deturnarea linkurilor ar putea avea trei cauze. Cel mai probabil, spune Mihai Dedu, wedesigner din Buzău, site-ul a fost atacat de crackeri, adică cei care îşi folosesc cunoştintele în scopuri rele şi ilegale.

Acesta nu exclude varianta că site-ul DSP a fost realizat pe o platformă joomla piratată, ori schimbarea trimiterilor a fost un act de răzbunare a realizatorului site-ului pentru vreo nemulţumire în relaţia cu clientul său, DSP Dâmboviţa în cazul de faţă. La scurt timp după ce reporterul Adevărul a sesizat situaţia şefilor DSP Dâmboviţa, linkurile au fost şterse.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...