SPECIAL

Originea celei mai grave pandemii din istorie a fost descoperită. Care sunt marile pandemii ale lumii

Beatrice Dumitru 16.06.2022, 11:32
Originea celei mai grave pandemii din istorie a fost descoperită. Care sunt marile pandemii ale lumii

În ciuda anilor de cercetări, oamenii de știință nu au reușit să identifice unde a început și cum s-a transmis boala care s-a transformat în cea mai gravă pandemie a lumii. Acum, oamenii de știință au identificat o zonă drept punct de plecare al bolii care a provocat cele mai multe decese din istoria omenirii.

Originea celei mai grave pandemii

Catastrofa sănătății de la mijlocul secolului al XIV-lea este unul dintre cele mai semnificative episoade de boală din istoria omenirii. Cercetătorii cred că au descoperit originile „Morții Negre”, la mai bine de 600 de ani după ce aceasta a ucis sute de milioane de oameni în Europa, Asia și nordul Africii.

Acum, analiza sugerează că a început în Kârgâzstan, Asia centrală, în anii 1330. O echipă de cercetare de la Universitatea Stirling din Scoția și Institutul Max Planck din Germania și Universitatea din Tubingen a analizat mostre de ADN vechi de secole din dinții victimelor ciumei bubonice îngropate în cimitirele din apropierea lacului Issyk Kul, din Kârgâzstan.

 Originea celei mai grave pandemii din istorie a fost descoperită. Care sunt marile pandemii ale lumii
Moartea Neagră a ucis sute de milioane de oameni. Sursa foto: Unsplash / Alexander Schimmeck.

Ce au analizat cercetătorii

Ei au ales zona după ce au observat o creștere semnificativă a înmormântărilor acolo în 1338 și 1339. Dr. Maria Spyrou, cercetător la Universitatea din Tubingen, a spus că echipa a secvențiat ADN-ul a șapte schelete.

Cercetătorii au analizat dinții deoarece conțin multe vase de sânge și oferă experților „șanse mari de a detecta agenți patogeni transmiși prin sânge care ar fi putut cauza moartea persoanelor”. Astfel, echipa de cercetare a reușit să găsească bacteria ciumei, Yersinia pestis, în trei dintre dinți.

Descoperirea noastră, conform căreia Moartea Neagră şi-a avut originea în Asia Centrală în anii 1330, pune capăt uneia dintre cele mai mari și mai fascinante întrebări din istorie și determină când și unde a început cel maiinfam ucigaș al oamenilor”, a spus dr. Philip Slavin, istoric la Universitatea din Stirling, citat de BBC.

Ce este ciuma bubonică și cum s-a transmis

Ciuma este o boală infecțioasă potențial letală, cauzată de bacteriile numite Yersinia pestis, care trăiesc la unele animale, în principal rozătoare, și puricii acestora. Numele provine de la simptomele pe care le provoca – inflamarea ganglionilor limfatici cu sânge şi puroi şi răspândirea infecţiei în sânge şi plămâni sau „buboi” în zona inghinală sau axilă. Alte simtome au fost și febra foarte mare, apariţia de pete negricioase pe corp şi necroza extremităţilor, delirul şi convulsiile.

Teoria cea mai cunoscută şi acceptată privind „Moartea Neagră” a fost aceea că boala produsă de bacteria Yersinia pestis a fost transmisă de la şobolanii care se ascundeau prin navele comerciale la oameni, prin înţepăturile puricilor care se hrănesc cu sângele ambelor specii. Și dr. Philip Slavin a spus că pandemia a avut la origini rozătoare sălbatice, cel mai probabil marmote.

În Europa, Moartea Neagră ar fi ucis aproximativ 30-60% din locuitori între anii 1348-1350. Din 2010 până în 2015, la nivel mondial au fost raportate 3.248 de cazuri, inclusiv 584 de decese.

Cele mai grave pandemii ale lumii

Variola

Provocată de Variola virus, este una dintre bolile care au provocat cei mai mulţi morţi în istoria omenirii, peste 300 milioane. Deşi a fost creat un vaccin în 1796, epidemia a continuat să se răspândească și chiar în 1967, virusul variolei a ucis două milioane de oameni, dar virusul a fost eradicat prin vaccinarea în masă, iar în 1977 s-a înregistrat ultimul caz contractat în mediul natural.

Gripa din 1918

Numită şi gripa spaniolă, boala care a apărut la sfârșitul Primului Război Mondial a făcut 20 de milioane de victime în doar câteva luni. Într-un an a dispărut, dar în total a luat undeva între 50 şi 100 de milioane de vieţi. Cercetătorii bănuiesc că s-a transmis de la păsări la oameni în vestul american după care s-a răspândit rapid pe fondul războiului.

Tuberculoza

A făcut şi ea ravagii de-a lungul istoriei. Boala se răspândeşte în aer, afectând în primul rând plămânii, provocând dureri în piept, scădere în greutate, febră, tuse cu sânge. În Europa, ciuma albă, cum se mai numea, a apărut în secolul al XVII-lea, fiind printre cele mai mortale boli, ucigând unul din șapte pacienţi infectaţi. În 1944, medicii au descoperit un antibiotic cu streptomicină, însă boala nu a fost eradicată. Tuberculoza înca mai ucide în jur de doua milioane de oameni în fiecare an.

Holera

Este cauzată de o bacterie intestinală numită Vibrio cholerae şi se răspândeşte îndeosebi prin apa şi hrana contaminate. De cele mai multe ori, sistemul imunitar poate învinge boala, dar numai dacă pacientul se hidratează foarte bine. Boala este încă prezentă în Africa, Asia de Sud şi Haiti, iar riscul epidemiei de holeră este cel mai ridicat atunci când sărăcia, războiul sau dezastrele naturale îi forţează pe oameni să trăiască fără o igienă adecvată.

SIDA

A apărut prima dată în anul 1981 în Statele Unite și de atunci a omorât 25 de milioane de oameni, iar în prezent se estimează că 33 de milioane sunt seropozitivi. Virusul HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane) afectează sistemul imunitar care nu mai face faţă infecţiilor. Cercetătorii sunt de părere că virusul a trecut de la maimuţe la oameni la mijlocul secolului al XX-lea, pe fondul populaţiei numeroase, războaielor și sărăciei. Nu există încă un antidot pentru această boală, dar sunt anumite medicamente care pot preveni evoluţia HIV-ului în SIDA.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...