Orban, declarațiile neașteptate despre eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Anunț surprinzător

Raluca Juncu 24.01.2020, 11:38
Orban, declarațiile neașteptate despre eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Anunț surprinzător

Subiectul pensiilor rămâne unul destul de controversat în România, în contextul în care prăpastia dintre oamenii câștigă pensii colosale și bătrânii pensionari cărora nu le ajunge această indemnizație pentru a supraviețui de la o zi la alta, se adâncește tot mai mult.

Eliminarea pensiilor special, „un act de curaj”

Fenomenul pensiilor speciale creează discuții aprinse, de fiecare dată, în spațiul public.

Pensiile speciale ale magistraţilor, ale foştilor judecători, dar și ale procurorilor, sunt, în medie, de 13,6 ori mai mari comparativ cu pensia unui român de rând. Suma s-a transformat într-una uriaşă, cu atât mai mult cu cât 92% din valoare este suportată din buzunarele tuturor românilor care plătesc taxe şi impozite, potrivit unor statistici prezentate de adevarul.ro.

Guvernul României nu adoptat încă o decizie finală cu privire la situația pensiilor speciale.

Proiectul de eliminare a pensiilor speciale a fost amânat până în luna februarie a acestui an. Guvernul nu a luat încă o decizie cu privire la angajarea răspunderii privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Ludovic Orban consideră acest demers drept „un act de curaj”, pe care îl are în vedere cu mare interes.

„Când vom lua decizia, o vom anunţa. Dar este, într-adevăr, un act de curaj, pe care îl privesc cu foarte mult interes, ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pentru modificarea Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul tăierii pensiilor parlamentarilor. De altfel, PNL e singurul partid care a votat împotriva acestei modificări la Legea prin statutul deputaţilor şi senatorilor”, a transmis joi, Ludovic Orban.

Declarația premierului vine în contextul în care Vicepremierul Raluca Turcan a transmis pentru RFI că Guvernul României și-ar putea asuma răspunderea și pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Raluca Turcan, despre eliminarea pensiilor speciale. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Raluca Turcan, despre eliminarea pensiilor speciale. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

„Mai există subiectul pensiilor speciale. Varianta care iese din Parlament nu este o variantă satisfăcătoare pentru românii care vor echitate maximă în sistemul de pensii și pensii calculate pe bază de contributivitate. De aceea, o altă angajare de răspundere va fi aceea, cel mai probabil, pe desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un subiect care atinge foarte mult un număr mare de parlamentari și care este posibil să conducă la o moțiune de cenzură”, a precizat Raluca Turcan.

Urmăriți Impact.ro și pe