Orașul în care se dau cele mai mari burse din România. Sunt aproape duble față de restul țării

Badea Violeta 12.01.2022, 20:47
Orașul în care se dau cele mai mari burse din România. Sunt aproape duble față de restul țării

Elevii din România au fost întotdeauna printre cei mai străluciți copii din Europa, obținând nenumărate burse de merit pentru rezultatele lor școlare excepționale. Iată care este localitatea din România unde se acordă cele mai bănoase burse. Sumele sunt cu adevărat impresionante!

Orașul în care elevii vor primi burse aproape duble

Zilele trecute, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a decis modificarea pragului de acordare a burselor de merit, ridicând media la 9.50 de la 8.50, cât era din 2011 încoace.

Această veste nu le-a picat deloc bine elevilor. Adolescenții au protestat în faţa Ministerului Educaţiei față de această modificare.

Totuși, există și elevi care primesc vești bune în această perioadă tulbure. Vorbim de elevii din Cluj care ar putea primi burse aproape duble față de restul țării.

Acest lucru i-ar putea stimula să muncească pentru a obține medii mari, deoarece va exista o diferență de 50 de lei chiar și între elevii cu media maximă și cei care au obținut media de 9.50.

Cu toate astea, numărul elevilor care vor beneficia de burse va fi diminuat din cauza deciziei luate de Ministerul Educației.

Bursele elevilor din Cluj aproape dublate
Bursele elevilor din Cluj aproape dublate

Bursele elevilor din Cluj

Primarul Clujul, Emil Boc, a anunțat cu cât va suplimenta bursele elevilor. Potrivit, acestuia bursele de performanță vor ajunge la 500 de lei, în timp ce bursele de merit, pentru elevii de nota 10, vor fi de 275 de lei. Iată sumele anunțate de edil.

„Cuantumul minim al burselor școlare a fost majorat la finele anului trecut, bursele de performanță au ajuns la 500 de lei, cele de merit la 200 de lei, bursa de studiu la 150 de lei și cele de ajutor social la 200 de lei. Acum vom suplimenta și mai mult cuantumul.

Bursele de performanță, pentru olimpici, vor fi de 500 de lei pe lună. Premiera este că vom avea două categorii de burse de merit: elevii cu media 10.00 vor avea o bursă de 275 de lei (față de 200 de lei acum), iar cei cu medii cuprinse între 9.50 și 9.99 vor primi 225 de lei, în fiecare lună.

Bursa de studiu prevăzută de lege a fost majorată de la 150 de lei la 200 de lei. Bursele de ajutor social, prin care dorim să scoatem copiii din sărăcie, vor fi majorate de la 200 la 250 de lei”, a precizat primarul Emil Boc.

Conform edilului, bursele vor fi votate după ce va fi aprobat bugetul Clujului, mai exact până pe data de 15 februarie. Sumele în plus acordate elevilor vor duce la majorarea bugetului de burse cu 7,5 milioane de lei, sumă susținută de bugetul local.

De asemenea, Ministerul Educației va contribui cu 26 de milioane de lei. Astfel, bugetul total pentru burse va fi, anul acesta, de 33,5 milioane de lei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...