Oraşul în care au fost instalate primele radare de zgomot. Administrația acestui oraș, printre cele mai zgomotoase din Europa, a anunțat instalarea primelor radare de zgomot. Amenzile vor fi mari pentru şoferii sau motocicliștii care nu respectă legea. De asemenea, sancțiunile vor fi trimise acasă.
Administrația orașului Paris, situat printre cele mai zgomotoase orașe europene, a anunțat instalarea primelor radare de zgomot. Acest dispozitiv face parte dintr-un plan de sancționare a șoferilor și motocicliștilor care poluează fonic capitala Franței.
De asemenea, dispozitivul este capabil să măsoare nivelul de zgomot produs de mașinile și motocicletele aflate în mişcare. Cele mai zgomotoase dintre acestea vor fi identificate după numerele de înmatriculare. Astfel, radarul va emite în mod automat amenzi.

Primul astfel de radar de zgomot a fost instalat în ziua de 14 februarie, pe un stâlp de iluminat stradal din arondismentul 20, situat în estul Parisului. Cel de-al doilea urmează să fie amplasat într-un cartier din vestul Parisului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Prea mult zgomot îi îmbolnăveşte pe oameni. Aceste radare ne vor proteja sănătatea și calitatea vieții. Scopul lor este acela de a emite automat amenzi pentru autovehiculele care emit un nivel foarte ridicat de zgomot”, a anunțat viceprimarul Parisului, David Belliard, într-un mesaj publicat pe rețeaua socială Twitter.
Primele radare de zgomot vor fi testate timp de câteva luni, întrucât autoritățile pariziene vor să vadă dacă dispozitivele pot identifica fără dificultate plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculelor. Astfel, până la sfârșitul anului curent echipamentul va trebui să primească aprobarea oficială din partea autorităţilor.
Primăria nu va emite pentru început amenzi, însă este planificat să aplice sancţiuni de la începutul anului 2023. Astfel, în următoarele săptămâni vor fi instalate mai multe radare de zgomot și în alte oraşe ale Franţei. De asemenea, vor fi testate procedurile pentru automatizarea amenzilor, în conformitate cu o lege a mobilităţii intrată în vigoare în urmă cu trei ani.
Conform legislației din prezent, se pot aplica amenzi proprietarilor de autovehicule zgomotoase. Poliția din Paris va trebui să dețină echipamentul necesar, astfel încât să-i prindă pe șoferi în fapt. Noul sistem va funcționa precum un radar convențional de viteză, va emite cu amenzi automate.
Dintr-un studiu făcut în luna decembrie anul trecut de Money.co.uk, reiese faptul că Parisul este unul dintre cele mai gălăgioase oraşe din Europa. În medie, 5,5 milioane de persoane sunt expuse la zgomotul din trafic, nivelul fiind de 55 de decibeli, pe alocuri chiar și mai mare.