Oraşul din România în care poţi să respiri cel mai curat aer. E o localitate mare, nu te aşteptai

Stan Filon 11.05.2022, 15:15
Oraşul din România în care poţi să respiri cel mai curat aer. E o localitate mare, nu te aşteptai

Mulți români se întreabă care este localitatea din țară unde poate fi respirat cel mai curat aer. Mulți s-ar grăbi să numească cine știe ce stațiune de la munte, însă ar greși. Potrivit unui studiu făcut de o organizație de specialitate, cel mai curat aer din România nu se află la munte, așa cum foarte mulți români s-ar grăbi să spună, ci se află chiar la mare!

Acesta este oraşul din România în care poţi să respiri cel mai curat aer din țară

Așadar, se pare că orașul Constanța are cel mai curat aer din România! Cu toate că mulți s-ar gândi că orașul Constanța ar suferi de pe urma portului Constanța, unde vin atâtea și atâtea nave maritime, cunoscute ca fiind mari poluatori, iată că rezultatele spun altceva.

Un rol foarte important în calitatea aerului din Constanța îl joacă chiar Marea Neagră. Așadar, Constanța și Tulcea sunt considerate județele cu cel mai curat aer din România. Se știe că o plimbare pe malul Mării Negre ajută la curățarea plămânilor, fără efort, și ajută și la relaxarea creierului.

Acesta este orasul din Romania in care poti sa respiri cel mai curat aer din tara
Acesta este orasul din Romania in care poti sa respiri cel mai curat aer din tara

Cel mai curat aer din Europa

Când vine vorba de cel mai curat aer din Europa, atunci trebuie să menționăm faptul că Suedia se află pe primul loc, cu localitatea Umea. Are 117.000 de locuitori, care se bucură de cel mai curat aer din Europa. Pe locul doi regăsim orașul Tampere din Finlanda și Funchal din Portugalia. Așadar, zona de vest a continentului european pare să respire un aer mult mai puțin poluat față de regiunile opuse, de la est, unde particulele de suspensie PM2.5, care ajung până în fluxul sanguin, înroșesc graficul.

„Pornind de la alergii respiratorii, foarte multe persoane sunt alergice. Dacă vorbim de poluarea aerului, bolile pulmonare cronice sunt într-o incidenţă crescută. Cancerele pulmonare au o incidenţă crescută, iar dacă discutăm de copii, incidenţa astmului bronşic este mai mare cu cât poluarea este mai mare. Populaţia care trăieşte în zonele poluate are o rată de spitalizare pentru boli respiratorii acute mai mare, decât cei care trăiesc în zonele nepoluate.

Dacă mergem pe poluarea digestivă, bolile digestive inflamatorii sunt într-o incidenţă crescută în ultimii ani. Sindromul colonului iritabil a devenit o patologie aproape banală în zilele noastre. Această patologie este determinată de prezenţa acestor substanţe toxice la nivelul tubului digestiv”, a spus Radu Țincu la Antena 3.

Urmăriți Impact.ro și pe