Autoritățile din Cluj-Napoca au interzis deja centralele de apartament! Blocurile nou construite nu vor mai avea voie să instaleze centrale de apartament, ci constructorii vor fi obligați să racordeze noile blocuri la rețeaua de termoficare a orașului sau să instaleze o centrală termică pentru tot blocul respectiv. Decizia luată la nivel local ar putea fi adoptată de guvern pentru întreaga țară.
Uniunea Europeană a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește centralele de apartament, care sunt foarte dăunătoare mediului înconjurător. Orașul din România care a adoptat imediat această regulă europeană este Cluj-Napoca. Aici, centrale de apartamentau fost interzise. Dezvoltatorii imobiliari sunt obligați să conecteze blocurile la rețeaua de termoficare a orașului sau să instaleze o singură centrală termică pentru tot blocul.
Măsura aceasta se înscrie într-o tendință internațională de reducere a ponderii centralelor de apartament și încurajează folosirea energiilor regenerabile, mai puțin poluante și cu un consum mai redus, inclusiv pentru modernizarea sistemelor de încălzire centralizate. Mai mult, pe viitor, folosirea centralelor individuale cu gaz ar urma să fie taxată, susțin unii experți. Măsura adoptată în Cluj-Napoca se va aplica viitoarelor clădiri, pentru care nu a fost emis încă un certificat de urbanism.
„Aceste clădiri vor fi racordate la sistemul centralizat de încălzire / apă caldă sau la instalații sau la instalații de încălzire / apă caldă de scară, bloc sau cvartal (zonă dintr-un cartier, n.red.)”, se menționează în textul Hotărârii, care completează Regulamentul de Urbanism al orașului adoptat în 2014
Planul adoptat de municipalitatea din Cluj-Napoca a fost aprobat la câteva luni după ce Comisia Europeană avertizase România că în cinci aglomerări urbane – București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara – este depășit constant nivelul admis de emisii de dioxid de azot. Europenii au solicitat atunci măsuri consecvente pentru reducerea poluării, iar autoritățile din Cluj-Napoca au făcut acum primul pas.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ministrul Mediului, Tánczos Barna, s-a arătat foarte mulțumit de decizia luată de autoritățile din Cluj-Napoca și dorește ca aceasta să fie extinsă la nivel național.
„Avem modelul Clujului, Brașovul e, de asemenea, un oraș care face pași în această direcție. Dacă vom ajunge la forma unui act normativ, atunci vom crea un cadru general care să se aplice în întreaga țară. Vorbim de interzicerea centralelor termice individuale strict în construcțiile noi, măsura nu se va putea aplica retroactiv”, a declarat pentru Europa Liberă Tánczos Barna.
Tánczos Barna a anunțat încă de la finalul anului trecut că Ministerul pe care îl conduce pregătește o prevedere în acest sens, așa că este posibil ca centralele de apartament pe gaz să fie cât de curând interzise la nivel național.