Orașele din Europa cu cei mai mulți hoți de buzunare. Mare atenție la portofel dacă mergi aici în vacanță

Ioana Bucur 02.08.2021, 17:34
Orașele din Europa cu cei mai mulți hoți de buzunare. Mare atenție la portofel dacă mergi aici în vacanță

Ultimii ani au adus noi griji pentru turiștii care vor să se bucure de vacanță în străinătate, dar asta nu înseamnă că vechile probleme au dispărut. Concediul se poate încheia cu mari probleme, dacă te trezeti fără bani sau acte. Acestea sunt orașele din Europa cu cei mai mulți hoți de buzunare.

Orașele din Europa cu cei mai mulți hoți de buzunare

În timp ce turiștii sunt parcă hipnotizați de frumusețea celor mai populare orașe din Europa, hoții de buzunare lucrează la foc continuu. După un an de pandemie și restricții, sunt mai dornici ca oricând de „noi oportunități”. Așa că, înainte de a-ți rezerva următoarea călătorie, gândește-te și cât de atent trebuie să fii la geantă și buzunare.

Mereu inventivi, cei mai mulți tâlhari lucrează în grupuri, iar metodele prin care își păcălesc victimele sunt într-o continuă schimbare. TripAdvisor a realizat un clasament cu orașele din Europa cu cei mai mulți hoți de buzunare.

Barcelona

Barcelona este una dintre destinațiile preferate ale turiștilor pasionați de arhitectură și mâncare bună. Orașul este însă pe prima poziție a clasamentului, cu peste 300 de furturi raportare zilnic. Zonele de mare risc sunt Cathedral Square, bulevardul Las Ramblas, Piața Catalunya și Plaza Real.

Paris

Tâlhăriile din zona celei mai cunoscute atracții turistice din capitala Franței i-au făcut pe angajații de la Turnul Eiffel să intre în grevă, în anul 2015, cerând autorităților să ia măsuri urgente. În 2013, Muzeul Luvru a fost închis pentru același motiv.

Orașele din Europa cu cei mai mulți hoți de buzunare

Madrid

Cei care plănuiesc să ajungă în Madrid trebuie să își păzească gențile și buzunarele în metrou, Plaza Mayor din centrul orașului și Piața Cibeles.

Praga

Mijloacele de transport în comun, mai ales cele care merg spre faimosul Castel din Praga, sunt preferatele hoților de buzunare, dar nu sunt singurele. Lista continuă cu Podul Carol, strada Karlova și Piața Wenceslas.

Roma

Roma este ca un muzeu locuit. Fiecare stradă ascunde obiective fabuloase, ceea ce o face una dintre destinațiile de vacanță preferate ale oamenilor din întreaga lume. Cele mai periculoase zone pentru turisti sunt Vaticanul, Treptele Spaniole si Colosseumul. Alte zone cu risc marit sunt Prati, Trionfale sau Piazza Cavour.

Cum te poți feri de hoții de buzunare

Celebra platformă a publicat și câteva sfaturi utile pentru turiști. Care sunt semnele la care trebuie să fim atenți pentru a nu deveni victimele hoților:

  • Nu țineți portofelul și nici alte bunuri de valoare în buzunarul de la spatele pantalonilor.
  • Fiți mereu atenți pe stradă în momentul în care o persoană străină se apropie, chiar dacă este copil sau vârstnic.
  • În mijloacele de transport în comun, evitați să stați în picioare în dreptul ușilor, hoții vă pot smulge geanta, telefonul sau alte bunuri chiar înainte ca acestea să se închidă.
  • Unii hoți pot pretinde că sunt turiști rătăciți și vor încerca să deschidă o hartă mare în fața voastră, asigurând un scut pentru a fura din geanta victimei.