Orarul magazinelor Dedeman de Sfânta Marie. Programul pentru ziua de 15 august

Daria Petrescu 14.08.2021, 18:06
Orarul magazinelor Dedeman de Sfânta Marie. Programul pentru ziua de 15 august

În fiecare an, pe 15 august, credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfânta Marie sau Adormirea Maicii Domnului, așa cum mai este numită această sărbătoare. Chiar dacă în această zi, majoritatea românilor beneficiază de o zi liberă, magazinele Dedeman nu au făcut schimbări în cee ace privește programul. Astfel, ca în fiecare an, reprezentanții lanțului de magazine vin în sprijinul clienților. Iată care este orarul magazinelor Dedeman de Sfânta Marie.

Orarul magazinelor Dedeman de Sfânta Marie

Sfânta Marie este una dintre cele mai importante sărbători ale acestei veri. Sfântă Mărie Mică se sărbătorește pe 8 septembrie, când cei care îi poartă numele își vor sărbători ziua onomastică.

Pentru a veni în întâmpinarea românilor care vor fi liberi în această minivacanţă, conducerea lanţului de magazine Dedeman a stabilit că programul de 15 august 2019, respectiv de Sf. Maria, va fi unul normal.

În ultimii ani, lanțul de magazine s-a extins peste tot în țară, fiint unul dintre cele mai apreciate din România, dar și de peste hotare.

Ce salarii au angajații de la Dedeman

Lucrător comercial-primește un salariu de 3000 de lei pe lună, la care se adaugă tichete de masa în valoare de 300 de lei

Consilier vanzari- 3.500 de lei lunar, tichete de masa în valoare de 300 de lei și bonusuri pe lună care ajung la suma de 4000 de lei

Consultant- salariu de 2300 lei, bonus pe lună de 500 de lei și tichete de masă de 440 de lei

Referent transport- primește un salariu de 2900 de lei

Consilier vânzări în București- primește un salariu lunar de 2650 de lei, la care se adaugă tichete de masa în valoare de 400 lei

Vânzător (casier)- primește un salariu de 2800 lei pe lună, tichete de masa de 400 de lei. DE asemenea, angajatul primește commission din vânzări în valoare de 700 de lei.

Casier- acesta primește un salariu de aproximativ 3000 de lei, la care se adaugă tichete de masa în valoare de 300 de lei, potrivit site-ului Undelucrăm.ro.

Despre Dedeman

Dedeman este o companie din orașul Bacău, România care se ocupă cu vânzarea de materiale de construcții și amenajări interioare.

Dedeman a devenit pentru prima dată sponsor l Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), în anul 2018,  pentru o perioadă de 2 ani. La sfârșitul anului 2017 compania deținea 48 de magazine și avea peste 10.000 de angajați.

În septembrie 2018 compania a deschis al 6-lea magazin din capitală, ajungând la 49 de magazine la nivel național și depășind 10.600 de angajați.

În 2021, Dedeman are 55 de magazine deschise în România, cel mai recent fiind inaugurat în luna aprilie la Sfântu Gheorghe.

Povestea afacerii Dedeman

Povestea miliardarilor români începe în 1992. Dragoș Pavăl și fratele său, Adrian Pavăl, au decis să încerce să conducă o afacere proprie.

„Era o criză de mobilă incredibilă la finele lui 92, nu exista competiţie şi puteam să pun adaos comercial foarte mare. Conform angajamentului, stocul de marfă trebuia plătit până la finalul anului şi eu am preluat în martie.

Am rotit stocul ăla de foarte multe ori şi am făcut un profit imens pentru acele vremuri. Să plătesc stocul la final de an a fost o bagatelă. Practic, marele nostru început ăla a fost. Acolo am făcut un capital incredibil de mare.”, povestesc cei doi antreprenori.

 

Urmăriți Impact.ro și pe