Domnilor, de la început țin să vă anunț că folosesc această invocare de politețe o singură dată. Cu toții vă cunoașteți destinul atașat. Mai sunt câțiva care și-l vor afla la momentul potrivit. Nu am căderea să vă judec, nici aceea de a vă preda lecții privind psihologia maselor. Acelea pe care le-ați condus vremelnic. Știți și cum ați făcut-o.
Nu are sens să notați ceea ce vă voi spune. Nu este o oră de dictare. Dictatura sunteți voi înșivă. Ați condus (unii dintre voi încă în exercițiu) noroade în diferite epoci. Ați beneficiat de conjuncturi faste. Prin factorul dinastic sau abilități meschine. V-a plăcut, ați iubit nebunește moneda puterii și directul său efect, apoteoza. Mai întâi ați vrut să fiți văzuți, nu trecuți cu vederea.
Ați întreprins tot ce ținea de egocentrismul vostru pentru a vă suprima opozantul, ca să vă rămână specia. V-ați creat propria realitate. Nu v-ați temut nici de Dumnezeu, nici de absența Lui. Nu ați luat în seamă că divinitatea este dincolo de experiență. “Afirmația esențială a oricărei filosofii: omul e înzestrat de Dumnezeu cu un suflet personal, individual și nemuritor”, scria Horia Roman Patapievici.
Nu ați știut sau nu v-a păsat deloc de acest suprem dat. Opinia e discutabilă, credința niciodată. Lipsa curajului demnității supușilor voștri v-a suflat în pânze. Vi s-a părut că sunteți primus inter pares (n.red.- primul între egali) și ați recurs la construirea unui modus operandi, unde ordinul răcnit, împreună cu tăișul armelor v-au prezervat tiarele de pe capete. Ași injectat în masele pe care le dominați reflexul de subordonare.
Le-ați consumat fericirea fără a produce una înlocuitoare. Așa ați condus seminții castrate spiritual, fără urme de profunzime și infirme emoțional. Astfel, în jurul vostru, sub voi, au sucombat în slujitorii voștri bucuria de a trăi în armonie cu cerul și pământul. Dragostea, speranța, umărul luminii interioare, încrederea în sine și în viitor, auto aprecierea firească oricărei ființe umane. Procedând în așa mod, ați reușit să preluați dreptul de a conduce făpturi bântuite de viscolul fricii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ați observat că “lumea nu se îngrămădește decât în jurul negustorilor de iluzii” (Cioran) și ați profitat de această vulnerabilitate. Le-ați oferit opiu. De fapt, o mulțumire perfidă, amăgindu-i cu șiraguri de mărgele din sticlă colorată. Carol Quintul și-a petrecut ultimul an din viață, încercând să facă 40 de pendule să meargă la fel. Evident, nu a reușit. V-ați lăsat ușa minții deschisă mereu către rău. Ați ales bătălii destul de mari ca să conteze și destul de mici ca să le puteți câștiga.
Totuși, nu ați avut habar că gloria este un venin care trebuie luat în doze mici, așa cum sugera Balzac. N-ați ținut cont de un lucru, la fel de bătrân ca lumea însăși – dușmanii se acumulează. Exercițiul vostru de seducție a funcționat ireproșabil până la o clipă anume. Aceea care v-a îndreptat către eșafod. Eforturile voastre cerebrale s-au scurs vâscos în rigole. “Dacă Dumnezeu nu există, totul e îngăduit” nota Dostoievski, iar mulțI dintre voi, dacă nu toți, sunteți atei. Aceasta spune totul. Aproape totul despre voi am zis și eu.
Așadar, înapoi în damnatele voastre cripte!