OPINIE. Nu e pace sub măslini

Dan Mlădinoiu 09.09.2020, 18:19
OPINIE. Nu e pace sub măslini

Titlul, ca o parafrază a dramei cinematografice realizate de Giuseppe De Santis, în 1950, relevă că recent, președintele Turciei, Recep Erdogan, emitea public un anunț belicos la adresa Greciei cu fraze străveziu de amenințătoare, din care străbătea un mesaj punitiv militar asezonat cu prețiosul cuvânt “democrație”. Această din urmă vorbă, după cum e bine știut, definește leagănul de sorginte grecească în care puterea aparține poporului.

Radiografia conflictului secular între Grecia și Turcia

Diametral opus secularului obicei al Imperiului Otoman, cel ce a trecut prin foc și iatagane teritorii vaste și un număr mare de popoare. Democrația, cel puțin în epoca Erdogan, îi vine Turciei ca o mănușă pe laba piciorului. Mărturie stau miile de arestări pe care modernul “sultan” le-a aplicat oponenților săi, reali sau presupuși. Laitmotivul acestor încruntări de sprâncene către Grecia, rezultate în urma unor briefinguri în pripă, este nodul gordian al civilizației moderne – petrolul și gazele naturale. Turcia, adusă la cerințele și performanțele secolului trecut de către unanim recunoscutul său tată, Kemal Ataturk, este fără îndoială o putere cu potențial demn de luat în seamă. Pe de altă parte, Grecia este bine dotată militar și pregătită la cele mai moderne standarde.

Conflictul Grecia-Turcia pare să se transforme. ușor-ușor, în butoiul cu pulbere al Europei
Conflictul Grecia-Turcia pare să se transforme. ușor-ușor, în butoiul cu pulbere al Europei

Relațiile dintre turci și greci au fost mai mereu sub semnul ostilităților reciproce, întrerupte de antracte de reconciliere. De când bătrâna Eladă a obținut independența față de Imperiul ienicerilor și spahiilor, în 1821, cele două țări s-au confruntat în patru mari războaie, ultimul între 1919- 1922. Adevărata provocare pentru președintele Erdogan este aceea că a deschis mai multe fronturi de luptă, operând militar în Libia, în nordul Irakului și în cel al altui stat “democrat” condus in travesti de Bashar al- Assad. Nu mai amintesc de așa-zisul vulcan stins, dar a cărui magmă se frământă latent în jumătatea de miazănoapte a Ciprului.

Bizar este că regimul de la Ankara a avut cutezanța să doboare, în urmă cu cinci ani, un avion de luptă rusesc care intrase în spațiul aerian turcesc. Pare straniu, însă incidentul a condus la o serie de întâlniri lunare anul acesta (una din ele durând aproape șapte ore), într-un climat tot mai amical, la Soci ori Kremlin, între Erdogan și omologul său rus, Putin. Consultări ce reprezintă un nesperat piton înfipt de Federația Rusă în monolitul considerat inexpugnabil, pe numele său, NATO și chiar al UE, pentru că știm despre Grecia că face parte din ambele organisme.

Turcia, copilul năzdrăvan al NATO și Mama Rusie cea vitregă

Mama Rusia a reușit să-i propună Turciei o soluție pentru destinderea situației derivate din razboiul civilo-internațional din nord-estul Siriei. Un război având ca fașă o revoltă, o serie de demonstrații antiguvernamentale, începute în urmă cu aproape 10 ani. În acest malaxor al morții se bat musulmani suniți, kurzi, Iranul, Rusia, Hezbollah, respectiv Armata Siriană Liberă, Forțele Democratice Siriene susținute de Statele Unite și NATO. Chemarea rușilor a constituit un deziderat mascat de luptă al turcilor împotriva “nesuferiților” kurzi, pentru a folosi un eufemism, dar foarte complicată. Deoarece minoritatea kurdă este una fără națiune proprie și revendică o regiune ce străbate teritoriul a cinci state deosebit de fierbinți aflate în centrul celei mai tensionate zone a lumii actuale – Orientul Mijlociu. Acestea sunt: Turcia, Iran, Irak, Siria și Armenia.

Grecia și Turcia își dispută de multă vreme supremația în insulele din Egea și Mediterana
Grecia și Turcia își dispută de multă vreme supremația în insulele din Egea și Mediterana

Revenind, turelele celor 40 de tancuri îndreptate de Erdogan către Grecia, pe tema rezervelor de hidrocarburi din Mediterana, n-au făcut decât să întețească primejdios disputa dintre cele două state. Bătrânul conflict turco- elen este presat de mai multe variabile. Prima este, evident, cea economică. A doua e de natură geopolitică acutizată de implicarea mai multor puteri și forțe regionale privind stabilirea zonelor de influență. Anume: Grecia, Turcia, Franța, Italia, Egipt, Israel, Libia, Emiratele Arabe și Arabia Saudită. Alunele de pe această imensă “baclava”, fiind Statele Unite și Rusia, doi supergrei ce nu pot prin definiție să asiste impasibili la direcția spre care robinetele cu petrol vor revărsa aurul negru.

Relațiile dintre Turcia și Rusia, deși sunt în acest moment complexe, îi permit celei din urmă o sumedenie de modalități de ghidare a lucrurilor, fapt care îngreunează rolul jucat de UE. Exact ce vor rușii. Este clar că Turcia nu-și dorește un conflict deschis, de natură militară cu Grecia, rezumându-se la amenințări retorice. Motorul # 1 al Europei (Germania) încearcă să medieze gâlceava. În cazul unei reușite, guvernul de la Ankara renunță la foraje, poate chiar va coopera cu Atena, astfel încât să împartă frățește, pe baza unor criterii economice, prețiosul dar de sub albia Mediteranei. Ar mai exista ipoteza separării extragerilor de petrol și gaze, rezulatele urmând a fi elucidate prin negocieri sau în fața unor instanțe internaționale. Important, cel puțin pentru România, este că această sfadă cu iz de pulbere de pușcă nu slăbește forța NATO, dar îngrijorează națiunile din sânul Tratatului. De parcă n-ar fi suficiente probleme în Orient sau aiurea! Pe teme de toate genurile. Se pare că singurul loc neafectat se află în Extremul Asiatic, în Japonia. Deși acolo răsare soarele, dar nu cresc măslini.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI