OPINIE: La mulți ani, domnule Ponta!

Victor Ponta, editorial pentru aniversare

20 septembrie. Zi însemnată pentru românime. Din 1459 datează prima menționare documentară a Cetății Bucurestilor într-un hrisov al lui Vlad Țepeș, domn al Țării Românești, urbe care a devenit capitala României în 1862. Peste ani, la 1866, venea pe lume poetul, criticul literar, scriitorul publicistul și traducătorul, membru titular al Academiei Române, semănătoristul, George Coșbuc.  Printre “Firele de tort” cuvenite Bucureștiului și profesorului Coșbuc, trebuie strecurată și cea cuvenită dlui V V Ponta. Cel care împlinește azi 48 de ani. Ba, aș îndrăzni să zic că primele două pălesc în fața ultimei.

Dan Mlădinoiu, despre Victor Ponta. Povești cu porecle și plagiat

Târgul de pe malurile Dâmboviței e același în grandoarea sa cu tușe bizantine, iar Coșbuc, autorul poemului Nunta Zamfirei (admirat până și de olimpianul Titu Maiorescu), cel ce voia pământ și îl vindea pe bidiviul El Zorab, a plecat demult în lumea drepților. Altfel stă chestiunea la zi aniversară pentru perla de cultură, cu irizări socialiste, care împodobește coroana politică postedecembristă. Un asemenea eveniment nu poate fi adumbrit de nimeni și de nimic. Cârcotașii, gâlcevitorii facă un pas îndărăt!  Să le luăm pe rând! Unii români, mulți la număr, spun că îi interesează Pro România mai puțin decât Pro Patagonia. Așa să fie? În problematica încălzirii climatice globale, regiunea lățită peste Chile și Argentina poate isca îngrijorări pornite de la Polul Sud.

Apoi, apelativele Pisic, Pinocchio, Munchhausen atribuite dlui Ponta sunt dezgustătoare. Dacă pentru primul, veșnicul matelot, cel ce l-a botezat așa, își închipuia că n-are decât un biet mus pe galionul său, ce să aibă Carlo Collodi, autorul băiețelului cu nas telescopic, împotriva unui demnitar de valoare? Ca și Rudolf Raspe în tema abordată a unui baron mincinos. A văzut el vreun pesedist de frunte lăudându-se că a călărit pe o ghiulea și a ieșit dintr-o mlaștină, cu cal cu tot, doar trăgându-se de păr? Ficțiune, dom’le! Exagerări fantasmagorice. Domnul VV Ponta, născându-se în preajma echinocțiului de toamnă, se zice în popor că ursitoarele i-au profețit o egalitate valorică celei a lui Nicolae Titulescu. Să cază grea ocară asupra celor care au cutezat a-l asemui cu ministrul Afacerilor Străine, deputat conservator-democrat și din nou ministru în Guvernul Ion I.C. Brătianu, dar mai cu osebire președinte al Ligii Națiunilor (mama naturală a ONU de azi), apoi izgonit în exil de pacostea regală, Carol II. Cum să vă coboare statura la “mic” față de un fost? Lume crudă!

Victor Ponta, alaturi de taticul sau politic, Adrian Nastase

Victor Ponta, alaturi de taticul sau politic, Adrian Nastase

Fiind ziua dvs, e firesc să fiți absolvit de tot soiul de culpe, ele alcătuind fabulațiile unor oameni haini, cu inimi de piatră și a unor ziariști resentimentari care au pus arbaletele pe domnia voastră. Ființe câinoase orbite de simbrii macre, fără os, fără grăsime. Afirmă unii, insinuant desigur, că îndrumător științific al tezei de doctorat în Drept, titlu obținut în 2003, ar fi fost Adrian Năstase. Cel ce a tras cu alice, nu în Țara Minunilor, ci în lustra aninată de tavan, nimerind carotida unui bec.

”Nenorociții” din presa internațională

Ei bine, niște diletanți de la revista Nature (ediția online), succedată de alte publicații au considerat că e vorba de un plagiat. Ad litteram: „a copiat secțiuni mari din unele publicații anterioare, fără referințe corecte”.Chiar prestigiosul – până azi – Frankfurter Allgemeine Zeitung a zbârcit-o, scriind identic. Ca urmare, nemilosul, rău-intenționatul Consiliu Academic de Validare a Titlurilor Universitare a constatat că 85 din cele 307 pagini au fost copiate integral, fără ghilimele și indicare corectă a sursei.

Un alt om lipsit de suflet caritabil, Frances Cairncross, rector al Exeter College, a afirmat că nu ați fost niciodată masterand la Universitatea Oxford. Mai mult, redacția Who’s Who a confirmat că biografia lui Ponta, publicată în 2011, ar fi fost personal dictată de acesta. Fantastic! Ce dacă ați ars copiind plăcile de bază la trei calculatoare! Erau proprietate personală, cu drepturi de autor asupra lor. Mare scofală! În gimnazii și licee se copiază ca la concurs. Pe după cireș se mai spune, c-așa-i în popor, că în 2015 ați fost trimis în judecată, împreună cu asociatul dvs, Dan Șova, sub acuzația de fapte de corupție, respectiv pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani. Imposibil! Tocmai domnia voastră, magistrat magistral? A fost o eroare pe undeva.

Tot în 2015, ați demisionat din funcția de președinte al PSD în urma anchetei DNA demarate în dosarul Turceni- Rovinari. Nu trebuia să plecați din fruntea prețiosului dvs partid. Dovada? Justiția funcționează ca un Doxa hand made și în 2018 ICCJ v-a achitat. Ar fi fost păcat să fie altfel, nu? Nu ați fost dvs, domnule Ponta, învestit, în 2012, în funcția de prim-ministru, devenind cel mai tânăr premier din Europa? Ce frumos ați măturat de la putere Guvernul Ungureanu! Ce contează că au fost 3 guverne Ponta. Ulterior, în glorioasa eră Dragnea, au fost tot atâtea, dar sinucigașe. Ați fost la un micron de jilțul prezidențial în 2014. În turul 2, s-au băgat supărați românii de aici și din lume cu capetele în urne și a câștigat neamțul Klaus. Cât de rânzoși pot fi concetățenii noștri!

Ponta, la un meci al echipei nationale de fotbal

Ponta, la un meci al echipei nationale de fotbal

Despre alte ficțiuni

Becisnicii de la Newsweek au pus sulfuric în pixuri și au scris că tata socru, Ilie Sârbu, a scăpat de un dosar în care era suspectat de implicare într-o retrocedare ilegală, iar împreună cu hoțul de grâu, Bădălău, au ajuns vicepreședinți la Curtea de Conturi și Autoritatea de Audit. Foarte bine, oameni de bază ai țării. Corect, nu? Altminteri ar fi fost lovit de nulitate și trimis în perimare principiul de căpătâi al cumetro-cuscriei socialiste – nihil sine pilam, omnia vincit propteaua. Or, așa ceva este inacceptabil.

Alți condeieri veninoși, cei de la voceaclujului.ro, au dat știrea că ilustrul dvs socru, sub criptonimul “Ovidiu Marinescu” a fost apreciat ca “informator valoros” în probleme “culte-secte” în Rețeaua Direcției a I-a a Securității. Halucinații! Ziarul Curentul a publicat, în 2009, mărturia unui timișorean care susținea că dl. Ilie Sârbu, pe atunci teolog și administrator al Mitropoliei Banatului, a ordonat subalternilor săi, în decembrie 1989, să blocheze ușile Catedralei din centrul Timișoarei, pentru a opri accesul tinerilor care se refugiau de ploaia gloanțelor organelor de represiune.

Același domn, în 1985, a beneficiat de specializări la Geneva, iar în 1989 a urmat cursuri de marketing în RFG și de engleză în Marea Britanie. Ficțiuni, desigur! Aflați în treabă, cei de la Național.ro au difuzat scriitura potrivit căreia îl aveți consilier pe Silviu Predoiu (fost director al SIE), George Maior (fost director SRI) vă este naș, în vreme ce cvadruplul stelat, Gabriel Oprea vă este cumătru. Baliverne!
Ar mai fi o naivă întrebare. De ce l-ar cadorisi pronia cerească pe Adrian Năstase cu o mătușă Tamara, bombată la portofel, iar un bun samaritean, ca Sebi Ghiță, nu v-ar dona 2,5 milioane dolari pentru o biată campanile electorală? Ar fi fost o neomenie. Tot ce am scris pe aici nu sunt drame, întâmplări ce nu se cuvin a vă strica aniversarea. Nu aduc nici pe departe cu tragediile lui Euripide: Medeea, Hecuba.
Așadar, cupa sus, ca în ’86, că doar suntem steliști! Și la mulți ani! În Opoziție.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI