Cazurile de infectare cu noul coronavirus se află într-o tendință de creștere în întreaga lume. În acest context, Organizația Mondială a Sănătății avertizează populația cu privire la intrarea într-o „fază periculoasă”. Este esențial, pentru depășirea acestei crizei sanitare, să continuăm să respectăm măsurile instituite de către autorități.
Veștile cu privire la o îmbunătățire a situației pandemiei cu coronavirus nu sunt deloc cele așteptate. Astfel, în loc să ne îndreptăm către o descreștere a noilor îmbolnăviri, OMS anunță un număr ridicat de noi cazuri. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în numai 24 de ore au fost înregistrate la nivel global 150.000 de noi cazuri.
Cifra este una record. Astfel, numărul infectărilor zilnice de până acum nu a fost niciodată atât de mare. Totodată, specialiștii anunță că ne aflăm într-o fază periculoasă. Tedros Adhanom, directorul general al OMS a anunțat că „lumea a intrat într-o fază nouă şi periculoasă”, conform mediafax.ro.
În ciuda faptului că populația nu mai poate sta în izolare, medicii atrag atenţia că virusul nu a încetat să se răspândească.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Coronavirusul continuă să se răspândească rapid şi încă este fatal. Oamenii continuă să fie expuşi riscurilor, a declarat Tedros Adhanom, în contextul în care OMS a identificat 150.000 de noi cazuri joi.
Asocierea dintre creșterea numărului de îmbolnăviri și măsurile de relaxare este una deloc întâmplătoare. Astfel, specialiștii înregistrează cifre record zilnice pe măsură ce populația se relaxează.
Dintre cifrele raportate la nivel global, se pare că Statele Unite ale Americii sunt fruntașe. Aici sunt înregistrate aproximativ jumătate dintre noile cazuri de coronavirus. Deși mulți considerau că virusul este afectat de temperaturile crescute, în Africa, Asia de Sud și Orientul Mijlociu infecția s-a răspândit într-o manieră alarmantă.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să respecte în continuare distanțarea socială, să poarte mască în spațiile închise și să aibă grijă la măsurile de igienă.