Oficialii Moderna au recunoscut. Ce se întâmplă cu injecţia produsă de ei: “Dezvoltăm un alt vaccin”

Ioana Bucur / 25.01.2021, 19:52
Oficialii Moderna au recunoscut. Ce se întâmplă cu injecţia produsă de ei: “Dezvoltăm un alt vaccin”

Țările europene caută măsuri urgente pentru a controla răspândirea noilor tulpini de coronavirus. Chiar și în România se vorbește despre transmitere comunitară, în cazul celei din Marea Britanie. Presați de contextul actual, oficialii Moderna au recunoscut. Ce se întâmplă, de fapt, cu injecția propusă de ei și de ce este nevoie să se ia această nouă măsură.

Oficialii Moderna au recunoscut. Ce se întâmplă cu vaccinul anti-Covid 19, în cazul noilor tulpini

Cele două noi tulpini de coronavirus ar putea însemna, în cel mai grav scenariu, reîntoarcerea la restricțiile severe impuse la începutul anului trecut. În timp ce autoritățile din Europa sunt în alertă, oficialii Moderna au făcut o dezvăluire neașteptată, cu privire la vaccinul creat de specialiștii din laboratoarele lor.

Potrivit comunicatului, vaccinul anti-Covid 19 este la fel de eficient și împotriva tulpinii SARS-CoV-2 descoperite în Marea Britanie. Lucrurile se schimbă, însă, în cazul celei identificate întâia oară în Africa de Sud. Numărul anticoprilor produși de vaccin este de șase ori mai mic împotriva tulpinii africane, însă, chiar și în aceste condiții, ar putea oferi protecție.

Vaccinul anti-Covid 19 Moderna va fi modificat

Oficialii Moderna au anunțat demararea unui program clinic pentru creșterea imunității oferite în fața variantelor noi ale virusului. Compania urmează să testeze folosirea unei doze suplimenatre de rapel, observându-se, astfel capacitatea acesteia de a crește numărul de anticorpi de neutralizare împotriva tulpinilor emergente.

„În timp ce luptăm să învingem COVID-19, care a creat o pandemie la nivel mondial, credem că este important să fim proactivi pe măsură ce virusul evoluează. Aceste date noi ne întăresc încrederea că vaccinul COVID-19 produs de Moderna ar trebui să ofere protecție împotriva acestor noi tulpini detectate” a declarat Stéphane Bancel, Chief Executive Officer al Moderna.

Ce se întâmplă cu vaccinul anti-Covid 19 produs de Moderna
Vaccinul Moderna va fi modificat

Noua tulpină britanică a SARS-CoV-2, descoperită și în Suceava

Ministerul Sănătății a anunțat că noua tulpină britanică a SARS-CoV-2 a fost depistată și în Suceava. Pacientul este un bărbat în vârstă de 39 de ani, care a revenit în România pe data de 5 ianuarie, din Marea Britanie.

„Noua variantă britanică a tulpinii SARS-CoV-2, B.1.1.7, a fost depistată la Suceava, la un barbat de 39 de ani care a venit în Romania din Marea Britanie în 5 ianuarie 2021. Când a devenit simptomatic se afla în carantină la domiciliu. A fost testat pozitiv în data de 9 ianuarie 2021 în CPU Rădăuţi, după care a fost internat in Spitalul Orăşenesc Siret şi din 11 ianuarie în Spitalul Judeţean Suceava unde a rîmas internat pana în data de 22 ianuarie 2021. În data de 24 ianuarie 2021, pacientul se reinternează în spitalul judeţean, la secţia de Boli Infectioase unde se află şi in prezent în investigaţii şi tratament”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Luni, 25 ianuarie, Ministerul Sănătății a mai anunțat că șapte dintre cele 11 probe prelevate de la angajați ai Școlii 28 din București au avut rezultat pozitiv pentru Covid-19. Autoritățile au tranmis că patru dintre acestea urmează să fie trimise la secvențiere, prezentând caracteristici ce ridică unele suspiciuni. DSP București a extins ancheta epidemiologică la Școala Gimnazială nr. 28 din București, după ce un angajat a fost confirmat cu Noua tulpină britanică a SARS-CoV-2.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI