Obiectul din bucătărie care a îmbogățit o familie. Nici nu știau ce comoară de milioane de euro au în casă

Badea Violeta 19.05.2022, 13:14
Obiectul din bucătărie care a îmbogățit o familie. Nici nu știau ce comoară de milioane de euro au în casă

Un obiect ignorat timp de ani întregi de către o familie din Marea Britanie s-a dovedit a fi extrem de valoros. Acesta datează din secolul al XVIII-lea și a fost vândut la o licitație pentru aproape 1,8 milioane de dolari. Oamenii habar nu aveau ce comoară țin în bucătărie. Iată despre ce obiect este vorba!

Lovitură incredibilă dată de o familie din Marea Britanie. Obiectul care i-a îmbogățit peste noapte

Membrii unei familii din Marea Britanie, care trăiau modest, s-au îmbogățit peste noapte după ce au descoperit că în bucătăria lor zăcea un obiect vechi de zeci de ani de a cărei valoare nici măcar nu știau.

Viața lor s-a schimbat radical atunci când Mark Newstead, soția lui și un alt cuplu au fost invitați la prânz la proprietarul obiectului respectiv. Se întâmpla la sfârșitul anilor 1990. Atunci, Mark a observat o vază deosebită. Aceasta avea o strălucire aparte și câteva decorațiuni fine care i-au atras atenția bărbatului.

„Avea o luminozitate deosebită și decorațiuni fine și, deși la acea vreme principala mea expertiză era ceramica europeană, am avut un sentiment copleșitor că era vorba de un obiect secolul al XVIII-lea, de o foarte bună calitate”, a declarat Mark Newstead, conform BBC.

După câțiva ani, specialistul a analizat, din nou, vaza și a descoperit că provine din perioada Qianlong. Cu toate astea, obiectul impresionant a rămas timp de două decenii în bucătăria proprietarului. Anul acesta însă, vaza a fost evaluată și i-a fost stabilită autenticitatea.

Vaza chinezeasca
Vaza chinezeasca

Vaza vândută cu 1,8 milioane de dolari

Casa de licitații Dreweatts a scos la vânzare vaza, iar un cumpărător a oferit pentru ea 1.449.000 de lire sterline, adică aproape 1,8 milioane de dolari.

„Suntem încântați de acest rezultat excepțional. Am observat un interes larg pentru acest vas în China, Hong Kong, America și Marea Britanie și asta a dus la o licitație foarte competitivă”, a spus Mark Newstead.

Vaza măsoară 60 de centimetri, are sticla albastră, câteva detalii argintii și aurii și se pare că ar fi fost creată pentru împăratul Qianlong. Aceasta a fost achiziționată în anul 1980 cu un preț modic de un chirurg și a ajuns ulterior la fiul acestuia, care nu și-a dat seama de valoarea ei și a ținut-o în bucătărie.

Sursă foto: Dreweatts Auctioneers/PA

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...