Obiectele de preț de care regina Elisabeta a II-a nu se desparte nici în mormânt. Cu ce urmează să fie înmormântată fosta suverană

Stan Filon 17.09.2022, 12:19
Obiectele de preț de care regina Elisabeta a II-a nu se desparte nici în mormânt. Cu ce urmează să fie înmormântată fosta suverană

Regina Elisabeta a II-a avea o mare colecție privată de bijuterii și după moartea ei, care a avut loc pe data de 8 septembrie, s-a pus întrebarea dacă vreuna dintre aceste obiecte prețioase va merge cu ea în mormânt sau care va fi soarta lor. Ei bine, acum s-a aflat totul despre ce va fi pus în coșciugul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Sunt obiecte pe care le-a adorat toată viața.

Obiectele de preț de care regina Elisabeta a II-a nu se desparte nici în mormânt

Potrivit unor publicații internaționale, Regina Elisabeta avea o colecție de peste 300 de bijuterii, inclusiv broșe, cercei, inele, coliere, și care ar fi evaluată la cel puțin 110 milioane de dolari. Lisa Levinson, șefa de comunicații pentru Consiliul Național al Diamantului, a declarat pentru presa că, printre colecția monarhului, regina Elisabeta a II-a ar putea fi înmormântată purtând inelul ei cu bile galeze și o pereche de cercei cu perle.

Restul bijuteriilor Reginei Elisabeta a II-a rămân probabil în Turnul Londrei, unde colecția regală include peste 23.000 de rubine, diamante și safire. Potrivit Lisei Levinson, bijuteriile ar rămâne în acea colecție pentru că viața monarhului „a fost întotdeauna despre moștenirea familiei regale, în Regatul Unit și în Commonwealth. Bijuteriile ei formează o mare parte din această moștenire”.

Obiectele de pret de care regina Elisabeta a II-a nu se desparte nici in mormant
Obiectele de pret de care regina Elisabeta a II-a nu se desparte nici in mormant

Sicriul va rămâne închis

Până acum, acestea sunt singurele două bijuterii despre care se știe că merg în mormânt alături de Regina Elisabeta a II-a. Sicriul va rămâne închis și va fi acoperit de drapelul şi însemnele regale. Acesta a fost fabricat acum 30 de ani de marca Henry Smith, care a folosit stejar și plumb pentru a se potrivi cu sicriul ducelui Filip de Edinburgh.

Căptușeala de plumb permite ermetizarea sicriului pentru că el va fi depus într-o criptă şi nu îngropat. Dar aceasta îl face extrem de greu pentru cei opt bărbaţi care îl vor purta. Mânerele din alamă sunt concepute special pentru sicriele regale, la fel şi capacul, care trebuie să poată suporta însemnele monarhiei. „Nu este ceva care să poată fi fabricat într-o singură zi”, spunea patronul firmei, Andrew Leverton pentru Times. Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a va avea loc pe data de 19 septembrie.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...