Oana Roman, primele declaraţii după ce a fost acuzată că trăieşte din banii daţi de tatăl ei, Petre Roman. „Să vină să vadă”

Ioana Bucur 01.07.2022, 18:01
Oana Roman, primele declaraţii după ce a fost acuzată că trăieşte din banii daţi de tatăl ei, Petre Roman. „Să vină să vadă”

Cu toate că a ales să folosească platformele de social media pentru a împărtăși cu urmăritorii săi cele mai importante momente din viața sa, mai mult sau mai puțin plăcute, dar și pentru a-și promova afacerile și contractele de imagine cu diferite companii, vedeta este încă ținta unor atacuri și critici. Oana Roman a făcut primele declarații după ce a fost acuzată că trăiește din banii dați de tatăl ei, Petre Roman.

Oana Roman, acuzată că trăieşte din banii daţi de tatăl ei

Oana Roman muncește din greu pentru a oferi un trai confortabil familiei sale. Vedeta și-a deschis o afacere proprie, un magazin online de haine și accesorii, și își rotunjește veniturile și prin mai multe contracte de imagine, colaborând cu diferite companii. Cu toate astea, duce o luptă ce pare fără sfârșit cu cei care critică orice pas făcut, fiica fostului premier al României punându-i de fiecare dată la punct pe cârcotași.

Recent, Oana Roman a făcut primele declarații după ce a fost acuzată că nu muncește și că trăiește din banii dați de tatăl ei, Petre Roman. Acuzația a venit sub forma unui mesaj privat primit de vedetă pe o platformă de social media și pe care l-a făcut public.

„Du-te la muncă, obraznico care ești. Sau tot din hoțiile lu tac-tu trăiești?”, este mesajul pe care l-a primit Oana Roman.

Mesajul jignitor a primit o reacție vehementă din partea Oanei Roman. Ea a invitat-o pe cea care i-a adus acuzațiile să încerce să trăiască în locul ei timp de o săptămână, mai apoi catalogând drept aberații cuvintele femeii.

„Eu o invit pe domnișoara să facă tot ce fac eu o săptămână. Să vină în locul meu să vadă: muncesc sau nu? Cât despre aberațiile cu banii de la tata nici nu mai comentez, pentru că asta e doar o manipulare oribilă. Încă primesc astfel de mesaje după atâția ani … este realmente șocant că încă mai există oameni atât de negri pe interior, care gândesc așa.”, a scris vedeta, ca răspuns la mesajul primit pe Instagram.

Oana Roman, primele declaraţii după ce a fost acuzată că trăieşte din banii daţi de tatăl ei, Petre Roman. „Să vină să vadă”

„Mi-aș dori să ne vedem mai des”

De fapt, Oana Roman își dorește ca tatăl ei să fie mai prezent în viața sa, iar motivul principal îl reprezintă fiica ei, Isabela. Iza are o relație specială cu bunicul ei și este la vârsta la care înțelege ce personalitate politică a fost Petre Roman. Atunci când se întâlnesc, petrec mult timp împreună și discută diverse subiecte, după cum a povestit tot Oana, într-un interviu exclusiv pentru Impact.ro.

„Iza îl iubește foarte mult (n.r. pe Petre Roman) și e fascinată de el. A văzut și a înțeles ce mare personalitate este el. Când mergem la el îl întreabă tot felul de lucruri, discută și au o relație ok.

Mi-aș dori să ne vedem mai des, dar am un program agitat, el la fel, e și președintele unei universități din Elveția. O parte din timp și-o petrece și acolo. Încercăm să ne vedem mai des, dar nu ne iese întotdeauna”, a spus fiica lui Petre Roman, pentru impact.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...