INTERVIU

Oana Roman, despre relația fiicei sale cu bunicul Petre Roman. „E fascinată de el. Îl iubește foarte mult”. Interviu EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 06.06.2022, 19:22

După o perioadă de frământări și certuri cu soțul său, Marius Elisei și o relație destul de rece cu Petre Roman, soarele a apărut din nou pe strada Oanei Roman. Aceasta a mărturisit pentru impact.ro că fiica sa este fascinată de bunicul ei, despre care a aflat ce mare personalitate e și că-n prezent, lucurile între ea și tatăl fetiței merg cât se poate de bine, după ce ambii și-au asumat greșelile făcute în trecut. În schimb, mama sa are nevoie de tratament și de îngrijiri medicale permanente.

Spune că-și iubește soțul mai mult ca-n prima zi

  • Te văd îmbrăcată în roșu… E culoarea ta preferată?

E una dintre culorile mele preferate. Era cu „Viva la vida” și am zis să fim așa, puțin mai…ole.

  • Roșu înseamnă dragoste. Iubești la fel ca-n prima zi?

Mai mult ca-n prima zi. Ar fi frumos ca lucrurile să crească, nu să scadă sau să stagneze.

  • Tu și Marius ați fost la un pas de despărțire. Cum v-ați refăcut relația?

Am comunicat, am vorbit, ne-am asumat niște greșeli ale fiecăruia și ne-am dat seama că ne e mult mai bine împreună, decât separat.

Și-a asumat greșelile făcute

  • Tu ce greșeli ți-ai asumat?

Eu sunt foarte impulsivă, toată lumea știe asta. Uneori mă ia gura pe dinainte și asta strică de multe ori. Dar sunt conștientă de asta și lucrez să o îmbunătățesc.

  • Ce s-a schimbat de la ultima ceartă?

Suntem mai bine ca înainte. Avem și noi zile proaste, ca toată lumea. La nimeni nu există lapte și miere în fiecare zi. Suntem mai sudați cumva și construim lucruri împreună, și asta contează foarte mult.

  • De la ce pornesc certurile?

De la chestii nefundamentale, ca la toată lumea. De la mici prostii, care nu sunt relevante. Și ne dăm seama că este o prostie.

  • Ce mai face Iza, fetița ta?

E mare acum, are 8 ani jumate. E la școală, merge la after. Are activități, prieteni, face sport. Noi ieșim de fiecare dată în weekend, nu prea stăm pe acasă. E un copil foarte bun încă de când s-a născut. Face înot și tenis, de mai bine de doi ani. Îi place foarte mult. La înot a evoluat foarte repede. Și eu am făcut înot și cred că a moștenit și de la mine asta. De două ori pe săptămână merge la tenis, de două ori la înot.

  • Își dorește să fie ca… Simona Halep?

Nu are ambții să facă sport de performanță. Deocamdată nu știm, să mai crească. Să-și aleagă singură ce vrea să facă, eu nu o influențez.

Cu ce se ocupă-n prezent

  • Cu ce te ocupi în acest moment?

Eu cu Marius avem un business împreună, un site de haine, pe care l-am deschis de aproape doi ani. Eu sunt și cu online-ul meu, care a crescut foarte bine. Am muncit ani de zile ca să am contracte în online. Încet, încet, încep să fac și evenimente.

„Mama necesită îngrijiri și monitorizare permanentă”

  • Ți-e dor de televiziune?

Da, uneori mă mai încearcă dorul. Dar în televiziune trebuie să vină propunerile la tine. Mie nu-mi place să mă bag în seamă. Dacă e să fie, va fi…

Sub nicio formă. Eu am avut probleme mari de sănătate după ce am născut. Am niște operații, care au fost extrem de evazive, iar sănătatea nu-mi permite. Au trecut opt ani, acum sunt bine, doar că nu am voie să fac un anumit tip de efort.

  • Cum se mai simte mama ta?

E staționară, atât de bine cât poate fi în condițiile date. Mă strădui în fiecare zi ca ea să fie ok, să fiu lângă ea, să primească toate îngrijirile de care are nevoie. Are și zile mai bune, și mai rele. Necesită îngrijiri și monitorizare permanentă. Are nevoie de tratament, de kinetoterapie, de masaj. Dar eu mă duc la ea în fiecare zi, vine la noi la masă, mergem la coafor, ieșim.

Și-ar dori să se vadă mai des cu Petre Roman

  • Cu tatăl tău când te-ai văzut ultima oară?

Cred că acum vreo lună. Iza îl iubește foarte mult și e fascinată de el. A văzut și a înțeles ce mare personalitate este el. Când mergem la el îl întreabă tot felul de lucruri, discută și au o relație ok. Mi-aș dori să ne vedem mai des, dar am un program agitat, el la fel, e și președintele unei universități din Elveția. O parte din timp și-o petrece și acolo. Încercăm să ne vedem mai des, dar nu ne iese întotdeauna.

  • Ce relații ai cu soția și fiul său?

Nu avem relații. Și nici nu vreau să discut asta.

Urmăriți Impact.ro și pe